Somon contaminat cu Listeria La Carrefour. Persoanele care au consumat produsul şi au febră, sfătuite să anunţe medicul

Două loturi de file de somon norvegian afumat sunt retrase de la vânzare din magazinele Carrefour şi rechemate de clienţi din cauza prezenţei bacteriei Listeria monocytogenes.
Filip Stan
25 aug. 2023, 23:41
Somon contaminat cu Listeria La Carrefour. Persoanele care au consumat produsul şi au febră, sfătuite să anunţe medicul

Două loturi de file de somon norvegian afumat sunt retrase de la vânzare din magazinele Carrefour şi rechemate de clienţi din cauza prezenţei bacteriei Listeria monocytogenes. Persoanele care au cumpărat acest produs sunt sfătuite să nu îl consume şi să îl returneze. Totodată, cei care au consumat acest produs şi au febră, cu sau fără dureri de cap, sunt sfătuiţi să meargă la medic, întrucât simptomele pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni, relatează News.ro.

Alertă ANSVSA! Mai multe produse contaminate au fost retrase din supermarketurile Kaufland, Carrefour, Metro, Profi și Cora

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), societatea Ocean Fish S.R.L. a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului ”File somon norvegian afumat 200 g”, ca urmare a evidenţierii prezenţei Listeria monocytogenes.

Astfel, Carrefour România S.A. retrage de pe piaţă şi recheamă de la consumatori acest produs, sub brandul Carrefour Extra, nr. Lot/DLC: 08092023 / 08.09.2023 şi nr. Lot/ DLC: 17092023 / 17.09.2023.

”Se recomandă persoanelor care deţin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Persoanele care au consumat produsele menţionate mai sus şi care prezintă febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum şi cele în vârstă trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome. Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni”, a precizat sursa citată.

Produsul tradițional românesc prezent peste tot în Europa. Mulți străini stau la coadă să-l cumpere

Rezultatele controalelor tematice ale ANSVSA pentru prevenirea propagării Pestei Porcine Africane             

Reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene și ai Municipiului București au efectuat controale tematice în unitățile de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării și controlului sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor, în special în unitățile situate în zonele de agrement/ localitățile de interes turistic (unități de alimentație publică, pensiuni turistice, unități de tip carmangerie/ măcelărie, unități de tip hipermarket/ supermarket).

Acțiunile controalelor au urmărit, în special, identificarea şi retragerea de la comercializare către consumatorul final a produselor alimentare, care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

Astfel, în perioada 26.06-14.08.2023, au fost efectuate 4.028 de controale, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate 414 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.754.000 de lei.

Alertă alimentară! Produs cu substanțe nocive, retras din magazinele din România
De asemenea, au fost emise 12 Ordonanțe de Suspendare a Activității și 13 Ordonanțe de Interzicere a Activității.

A fost confiscată și direcționată către unități de neutralizare, o cantitate totală de 987 kg de produse alimentare.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de neconformități, dintre care menționăm:

  • depozitare necorespunzătoare;
    neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;
    probleme privind igiena si întreținerea spațiilor;
    deficiențe privind etichetarea, manipularea și depozitarea produselor alimentare;
    neatestarea stării de sănătate a personalului.

Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară, inclusiv împiedicarea propagării virusului pestei porcine africane.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Cine a fost Mircea Lucescu. Povestea completă a carierei sale
Capital.ro
Mircea Lucescu s-a stins din viață. Fostul selecționer a murit astăzi la vârsta de 80 de ani
Playtech.ro
Val de concedieri în România. Ce companii au început disponibilizările și care sunt cele mai afectate domenii
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu: Nu pot să plec ca un laș. Trebuie să credem în șansa noastră de a ne califica
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj