Gelu Ştefan Diaconu, numit şef al ANAF

Premierul Victor Ponta a anunţat că îl va numi la conducerea ANAF pe Gelu Ştefan Diaconu, secretar de stat în Ministerul Economiei, susţinut de PNL, informează Mediafax.
Romania TV
25 apr. 2013, 08:00
Gelu Ştefan Diaconu, numit şef al ANAF

Premierul a adăugat că s-a interesat la instituţiile statului pe tema eventualelor probleme cu justiţia pe care le-ar fi avut Diaconu şi a aflat că dosarul care i s-a deschis la un moment dat s-a închis cu neînceperea urmăririi penale.

Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, i-a înaintat luni premierului Victor Ponta propunerea numirii în fruntea ANAF a lui Gelu Ştefan Diaconu, acesta urmând să îl înlocuiască în funcţie pe Şerban Pop.

Diaconu deţine, în prezent, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, unde răspunde de sectorul resurselor minerale, petrol şi gaze şi politica industrială.

În perioada 2005-2009, Diaconu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al ANAF, fiind şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Luni, surse guvernamentale au declarat pentru Mediafax că Şerban Pop a fost anunţat că va fi retras de la conducerea ANAF într-o discuţie avută cu premierul Victor Ponta, în timp ce oficiali din Ministerul Finanţelor, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, au recizat că postul va fi preluat de Gelu Ştefan Diaconu.

Diaconu a condus Autoritatea Naţional a Vămilor în perioada februarie 2005-februarie 2009.

El a fost implicat într-un dosar pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, fiind acuzat că în 1996, în calitate de director al Bankcoop Neamţ, ar fi falsificat un contract de credit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câți bani economisește Gigi Becali după ce dă afară 6 jucători de la FCSB. Toți au salarii mari!
Capital.ro
Reguli pentru românii care locuiesc la bloc. Când poate fi oprită apa din cauza vecinilor cu datorii
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT