Ştefana Andrada, judecătoarea găsit moartă în casă la 32 de ani, fusese ameninţată cu moartea

Judecătoarea Ștefana Andrada Pavel, de la Judecătoria Gherla, a fost găsită în casă, fără suflare. Avea doar 32 de ani, iar oamenii legii urmează să stabilească cauzele decesului.
Alina Costache
16 sept. 2023, 17:43
Ştefana Andrada, judecătoarea găsit moartă în casă la 32 de ani, fusese ameninţată cu moartea

Judecatoarea Ştefana Andrada Pavel, de la Judecatoria Gherla, a murit la doar 32 de ani. Ea a fost găsită în casă, fără suflare. Moarte misterioasă în județul Cluj unde o judecătoare de doar 32 de ani a fost găsită fără viață în propria locuință, chiar în ziua în care trebuia să conducă o ședință. Colegii acesteia sunt cei care au anunțat și poliția.

Evenimentul tragic a fost descoperit după ce colegii judecătoarei au devenit îngrijorați de absența acesteia de la serviciu și de faptul că nu mai răspundea la apeluri.

Judecătoarea ar fi avut ședință de judecată, dar a lipsit nejustificat. Atât grefiera, cât și colegii care o știau au încercat să o contacteze, însă totul a fost în zadar.

Alarmați de această situație, au sunat imediat la 112. La scurt timp după apel, echipajele de salvare au sosit la locuința judecătoarei, unde au descoperit-o pe aceasta fără viață.

„La data de 13 septembrie a.c., in jurul orei 12.15, Politia municipiului Gherla a fost sesizata despre faptul ca o femeie de 32 ani, nu mai raspunde la telefon. S-a patruns in locuinta cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost gasita decedata in locuinta. Se efectueaza cercetari in vederea stabilirii cauzei decesului”, a declarat IPJ Cluj.

Ea este Ștefana, judecătoarea de 32 de ani găsită moartă în apartamentul său din județul Cluj! Colegii au dat alarma, după ce nu a ajuns la ședința pe care trebuia să o conducă
Femeia a fost numită judecătoare la Gherla în anul 2021. În urma celor întâmplate, CSM a transmis pe site-ul instituței un mesaj de condoleanțe.

„Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profundul regret pentru încetarea fulgerătoare din viaţă a doamnei PAVEL ANDRADA-ȘTEFANA, judecător în cadrul Judecătoriei Gherla şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”, a fost mesajul transmis de CSM.

Andrada Ştefana Pavel a fost numită în 2021 judecătoare la Gherla și era foarte apreciată pentru munca ei. Se pare că aceasta suferea de o boală gravă de plămâni.

Potrivit unor surse, există şi suspiciunea că ar fi suferit de depresie şi este posibil să fi luat anumite pastile.

Judecătoarea Ștefana Andrada Pavel, ameninţată cu moartea

la unul dintre procese prezidate de Anbdrada, la ieşirea din sala de videoconferinţă, condamnatul Lunean Florian a afirmat următoarele: „Dumnezeul mamii voastre de criminali! Fu…. rasa în gură! Morţii mă-tii, că îţi iau capu cu sabia când ies de aici! Băga-mi-aş p…. în morţii tăi! D-zeu mă-tii… că 2 luni jumătate mai am termen şi scot maţele din tine amu, băga-mi-aş p… în rasa ta! Fu… morţii tăi, de erai în faţa mea te mâncam aicea!”. Momentele au fost înregistrate cu camera video montată pe uniforma agentului de penitenciar, iar despre ameninţările şi invectivele proferate de Lunean Florian, preşedintele completului de judecată – judecător Pavel Andrada Ștefana a luat cunoştinţă în data de 13.01.2022 când a vizualizat înregistrarea.

Legendarul culturist român Eugen Kantor a murit subit la antrenament
Persoana vătămată Pavel Andrada Ștefana, care a relatat starea de fapt astfel cum a fost expusă anterior , a precizat că ameninţările cu moartea i-au cauzat un profund disconfort psihic şi o stare de temere, atât prin raportare la gravitatea ameninţărilor proferate, cât şi prin raportare la circumstanţele personale ale deţinutului Lunean Florian, despre care are cunoştinţă întrucât anterior soluţionase o propunere de liberare condiţionată care îl privea (persoană aflată în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, agresivă, sancţionată disciplinar pe parcursul detenţiei de nenumărate ori, pentru fapte de violenţă, consiliat psihologic pentru agresivitate).

Starea de nelinişte cauzată de acest incident i-a fost augmentată persoanei vătămate şi de împrejurarea că deţinutul urmează să fie liberat la termen în cursul lunii aprilie. Pavel Andrada Ștefana a mai arătat că acest incident i-a cauzat realmente o stare de temere, motiv pentru care îşi face griji pentru siguranţa ei, întrucât există posibilitatea ca inculpatul Lunean Florian să se gândească la o răzbunare.”

Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia definitivă în octombrie 2022:  ”In baza art. 41 alin. 1 si 3 si 43 alin. 2 C.pen. adauga la restul neexecutat (la data savarsirii faptei 29.12.2021) de 117 zile inchisoare din pedeapsa de 12 ani si 1 luna inchisoare (s.p. nr. 83/2016 a Jud. Turda) pedeapsa de 1 an 4 luni si 20 de zile inchisoare, urmand ca inculpatul sa execute in final pedeapsa rezultanta de 1 an 4 luni si 137 zile inchisoare in regim de detentie.”

Din ultimii 12 ani de viață, Lunean și-a petrecut 11 în spatele gratiilor. În 2020, în semn de protest, Lunean și-a tăiat un deget după ce a aflat că cererea lui eliberare condiționată a fost respinsă la Judecătoria Baia Mare.

DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cât costă să mergi cu mașina din România până în Thassos. Câți lei dai pe carburant
Capital.ro
Elena Udrea, dusă de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu fostul ministru
Playtech.ro
Harta furtunilor, în România. Unde a fost anunţat cod galben de vreme rea?
DailyBusiness
CNPP schimbă formula de calculare a vechimii de muncă pentru ieșirea la pensie
Adevarul
Cum au creat ucrainenii „urechi“ pentru apărarea antiaeriană. Povestea unei inovații care ajută la detectarea rachetelor și dronelor
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Cele mai periculoase joburi din lume. Rata mortalității este înspăimântătoare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul lui Liviu, tânărul de 18 ani care a murit după ce a fost lovit de fulger. La ce era conectată vioara acestuia
Cancan.ro
BREAKING | Elena Udrea, dusă cu ambulanța la spital! Ce probleme de sănătate acuză că are în pentenciar
Playsport.ro
De ce să lași un pahar și o bucată de hârtie în chiuvetă când pleci în vacanță? Este cel mai...
Capital.ro
Am pierdut idolul unei generații. A fost un cântăreț și actor cu talent până la cer: „A părăsit această lume ținându-mă de mână”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Campionul român care s-a iubit cu fosta parteneră a lui George Clooney a înșelat-o
stirilekanald.ro
Și-a ucis soția cu sânge rece, după care a plecat „zâmbind”. Victima își plimba fiul de doar 7 luni în momentul în care criminalul i-a luat viața
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Cad primele capete. Unde lovește întâi Ilie Bolojan
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai comice lucruri din lumea în care trăim: sau cum să râzi fără să știi dacă plângi