Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani şi va fi înmormântat joi cu funeralii naţionale. Ultima imagine cu primul preşedinte post-comunist

Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. În ultimii ani, fostul preşedinte s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate pentru care, de câteva ori, a necesitat internare în spital. Iliescu nu a mai apărut în spaţiul public de aproximativ 6 ani.
Irina Dumitrescu
05 aug. 2025, 17:45
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani şi va fi înmormântat joi cu funeralii naţionale. Ultima imagine cu primul preşedinte post-comunist

UPDATE Guvernul a stabilit întreg ceremonialul pentru funeraliile de stat în memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu. Întreg ceremonialul va începe, miercuri, 6 august, atunci când trupul neînsuflețit al fostului președinte va ajunge la Palatul Cotroceni. Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României și tot în data de 7 august va fi înmormântat Ion Iliescu, la Cimitirul Ghencea 3. Ceremonialul de înmormântare va avea o parte publică, iar înhumarea se va desfășura doar în prezența familiei și apropiaților.

 

Programul funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu, reguli stricte pentru cei care vor să-şi ia „adio”. Înmormântarea se va desfășura doar în prezența familiei

 

UPDATE. Nicolae Voiculeţ a sosit în jurul orei 22.00 la locuinţa fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, unde a adus o coroană de flori. De asemenea, el a intonat imnul naţional, „Deşteaptă-te, române”, la nai, în faţa casei fostului preşedinte.

UPDATE – Şedinţa de Guvern a fost convocată marţi seară, la ora 19.30, pentru aprobarea HG privind declararea zilei de 7 august zi de doliu naţional, în memoria fostului preşedinte al României Ion Iliescu. trupul fostului preşedinte va fi depus miercuri dimineaţă la Cotroceni, unde va avea loc şi o ceremonie. Joi, ar putea avea loc înmormântarea, în cerc restrâns.

Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

În ultimii ani, fostul preşedinte nu a mai ieşit din casă, pe fondul vârstei înaintate și a problemelor de sănătate care i-au adus mai multe internări în spital, în ultimii ani.

Starea generală a fostului preşedinte Ion Iliescu s-a agravat miercuri , cu dificultăţi respiratorii importante, ca urmare a progresiei bolii de bază, .a anunţat miercuri,, Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde Iliescu se află internat de peste o săptămână.

Starea lui Ion Iliescu s-a agravat. Comunicatul de ultimă oră al Spitalului Agrippa Ionescu

”Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăţi respiratorii importante. Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineaţă oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilităţii căilor respiratorii superioare. Intervenţia a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secţia de terapie intensivă, unde primeşte îngrijirile medicale necesare”, a transmis unitatea sanitară.
Luni, Ion Iliescu a fost supus, sub anestezie generală, unei proceduri endobronşice având ca scop menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” îşi reafirmă angajamentul de a comunica transparent informaţiile de interes public, ”cu respectarea reglementărilor în vigoare şi a dorinţei pacientului”.
Ion Iliescu a fost internat luni, 8 iunie, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, cu probleme respiratorii. Ion Iliescu făcea controale periodice la Spitalul Elias.

În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul ”C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.

În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.

Ion Iliescu a murit la 95 de ani. Nu a mai apărut în public din primăvara anului 2017

Ultima apariţie publică a sa a fost în martie 2017, atunci când a mers la Parchetul General, fiind citat în dosarul Revoluţiei. În acest dosar, Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

Cu toate acestea, primul președinte post-comunist al României era activ pe blogul său, unde posta mai cu seamă după decesul vreunei persoane publice cu care a avut relaţii apropiate.

De asemenea, Iliescu a mai avut câteva intervenţii în presă în ultimii ani. Una dintre acestea a fost pe 30 decembrie 2019, când a reacționat față de decizia Guvernului de desființare a Institutului Revoluției Române, condus de el. Fostul preşedinte declara atunci, pentru Mediafax, că este „o porcărie inadmisibilă” și că nu înțelege motivația demersului.

Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacționat pe blogul său, după ce Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu condus de Petre Roman și trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a fost agresat de protestatari. Voican Voiculescu a fost lovit cu o cârjă la Troița de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori. Ion Iliescu a comentat atunci că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!”, adăugând că cele întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă.

Ion Iliescu a murit. Ultima imagine cu primul preşedinte post-comunist

Ultima fotografie în care apare Ion Iliescu a fost postată, la începutul anului 2022, pe contul deputatului Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte.

Iliescu este vizibil slăbit și pare să se sprijine pe cei doi bărbaţi aflaţi în vizită.

Ion Iliescu a murit

Singurul preşedinte cu trei mandate al României, probleme grave de sănătate

La începutul anului 2023, surse judiciare afirmau că fostul președinte al României nu se mai poate deplasa de o bună perioadă de timp, iar singura modalitate de a se mișca este cu ajutorul unui cadru metalic. Acesta nu s-a putut deplasa la audierile din februarie 2023, care au avut loc la sediul autorității competente, audierea desfăşurându-se la domiciliul său.

Ion Iliescu a fost trimis în judecată în aprilie 2019 de către procurorii militari, pentru infracţiuni contra umanităţii în „Dosarul Revoluţiei” din decembrie 1989. În același dosar au mai fost trimiși în judecată și Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.

Citeşte şi: Liderii PSD, PNL, USR şi UDMR se întâlnesc miercuri pentru ultima rundă de negocieri înaintea desemnării premierului. Două ministere încă nerepartizate. PROGRAM consultări cu Nicuşor Dan

DailyBusiness
Englezii vin în România! Hotelurile de lux din Marea Britanie vor apărea și în țara noastră
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Zeljko Kopic anunţă ce jucător de la Dinamo e gata să se bată pentru un loc de titular la echipa naţională: “Am vorbit cu domnul Lucescu! Este o soluţie”
Capital.ro
Paradisul în care Elena Udrea s-a ascuns. Locul unde milionarii lumii fug de lege și de ochii curioși
Playtech.ro
80% dintre oameni folosesc cuptorul greşit. Setările corecte pentru fiecare preparat în parte
Adevarul
„Prințesa fantomă” din Maroc a apărut pe neașteptate în public, după ani de absență. Cine este Lalla Salma
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Tichete de la Guvern pentru sute de mii de români - Intră banii! Anunţ oficial de la Guvern
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, imagini indecente cu sora ei!
kanald.ro
Un bărbat a murit în Satu Mare, după ce a fost împușcat accidental de un tânăr. Cei doi se pregăteau să plece la vânătoare
Cancan.ro
Toto Dumitrescu se află în arest de 48 de ore, dar tatăl lui… Ilie Dumitrescu şi-a făcut programul ca într-o vacanţă
iamsport.ro
Ion Țiriac nu vrea să o dezamăgească pe Nadia Comăneci: 'Sunt pregătit să plătesc și amenzile'
MediaFlux
Bilete de tratament balnear gratis pentru români
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor