Ponta: Traian Băsescu are meritul că nu s-a mai aflat în război cu Guvernul, cu Parlamentul

Preşedintele Traian Băsescu are meritul că, după 9 decembrie 2012, a acceptat să colaboreze cu Guvernul şi cu Parlamentul şi laudă guvernarea actuală pentru că a reparat multe dintre lucrurile stricate de Guvernul Boc, a declarat duminică premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Ruse.
Romania TV
28 apr. 2013, 17:18
Ponta: Traian Băsescu are meritul că nu s-a mai aflat în război cu Guvernul, cu Parlamentul

„Adevărul e că am „stricat” multe din lucrurile rele făcute de Boc, dacă vrem să fim sinceri. Şi am spus şi aşa mai în glumă că preşedintele Băsescu avea nevoie de Guvernul meu ca să se întâmple toate lucrurile astea bune, pentru că cu domnul Boc cam greu se întâmplă lucruri bune. Domnul Ungureanu a avut o contribuţie importantă – a golit cantina de whisky-uri şi de vită Kobe. Dar vorbim aici de domnul Boc şi de mine. Domnul Boc a stricat, eu am reparat, aşa încât imaginea generală, prezentată de preşedinte, e una corectă. Da, acum România e o ţara e stabilă, are creştere economică„, a subliniat premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres.

El a arătat că a înţeles din declaraţiile recente ale şefului statului că dacă e ceva rău în România, e din cauza unui prim-ministru, dacă e ceva bun, e datorită preşedintelui Băsescu. „Ceea ce, sigur, ca şi comunicare politică e deşteaptă chestia. Dar nu e totdeauna aşa”, a adăugat preşedintele PSD.

Potrivit acestuia, ceea ce e bun în prima parte a anului 2013 se datorează Guvernului, dar şi faptului că preşedintele nu s-a mai aflat în război cu instituţiile statului.

„Şi nu vreau să agit din nou apele, se datorează (ceea ce a fost bun în 2013, n.r.) şi faptului că nu mai există acest război deschis între preşedinte, Guvern şi Parlament. Evident că, într-o stare de război între instituţii, nu putem să avem nici stabilitate, nici o anumită strategie clară de implementat. Şi, din acest punct de vedere, şi preşedintele are un merit – că după 9 decembrie a acceptat să colaboreze şi cu Guvernul şi cu Parlamentul şi nu mai e într-un război, asta e o realitate. Acuma dacă tot mă laudă dânsul, să mă laud şi eu. E bine că a înţeles că nu mai poate să conducă Guvernul şi Parlamentul ca pe vremea lui Boc. Mai departe, însă, eu cunosc cel mai bine cifrele pe care le-a prezentat domnul preşedinte Băsescu, sigur că unele au aceeaşi interpretare referitor la faptul că în 2010 trebuia făcut ceva, pentru că în 2009 nu s-a făcut nimic pentru că era campanie electorală”, a arătat şeful Executivului.

În opinia lui Victor Ponta, nu trebuiau tăiate salariile cu 25% în mod egal la toţi bugetarii. „La unii cred că trebuia să se taie cu 50% şi la unii cu nimic. Pentru că nu e acelaşi lucru să tai de la unul care are o sută de milioane salariu cum e să tai de la unul care are 10 milioane (de lei vechi, n.r.). Mai cred că acea poveste cu TVA s-a dovedit a fi o poveste fericită. (…) Putem discuta dar, per total, ce-a stricat dl. Boc noi am reparat şi reparăm şi plătim în continuare (…) tot felul de procese, de restituiri frauduloase, dar finalul, adică faptul că România acum este stabilă din punct de vedere politic, din punct de vedere economic, din punct de vedere financiar şi că are potenţial de creştere, sunt cu totul de acord cu preşedintele cu finalul”, a mai spus premierul Ponta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
De ce nu-l joacă Reghecampf pe Batubinsika?! Cifrele nu mint!
Capital.ro
Crin Antonescu îi ia apărarea lui Călin Georgescu: E dus precum Horea, Cloșca și Crișan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătușe
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Încă o pierdere uriașă în fotbal! Toni Brogno, fostul internațional belgian, s-a stins din viață la 53 de ani
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT