Ce înseamnă dacă ți se aprinde acest bec în bordul mașinii și cât mai poți merge cu vehiculul după ce s-a aprins acest led

Mașinile au, în general, trei tipuri de martori de bord: verde, portocaliu/galben și roșu. Fiecare dintre aceste culori indică o stare, o problemă sau o urgență, scrie promotor.ro.
Filip Stan
28 sept. 2023, 10:39
Ce înseamnă dacă ți se aprinde acest bec în bordul mașinii și cât mai poți merge cu vehiculul după ce s-a aprins acest led

Un bec aprins în bordul mașinii poate indica o defecțiune pentru care este necesară o vizită la service. În funcție de ledul aprins și de culoare poți ști dacă mai poți circula cu mașina sau este indicat să tragi pe dreapta și să apelezi la o firmă de tractări auto.

Martorul „check engine” este de culoare portocalie, deci se încadrează la categoria de probleme. Are forma unui motor și fie se aprinde intermitent, fie rămâne aprins permanent, potrivit promotor.ro.

Citește și: Șoferii prinși drogați ar putea rămâne fără mașină. „Ar fi bine ca inclusiv cel care nu are mașina în proprietate să pățească ceva cu privire la permis”

„Poate să fie înfundată sonda Lambda, poate fi o defecțiune la sistemul electric. Sau poate să fie turbina, care nu mai funcționează corect. Sau o bujie care nu mai dă scânteie. În funcție de ce alți martori se aprind în bord sau de comportamentul mașinii, îți poți da seama de problemă ar putea fi”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.

Mai sunt și alte cauze pentru care martorul „check engine” se aprinde. Poate fi  un voltaj scăzut la baterie, defectarea unui senzor MAP sau MAF, înfundarea supapei EGR ori funcționarea necorespunzătoare a unui cilindru.

Se mai întâmplă ca acest martor să se aprindă după ce mașina a stat nepornită o perioadă îndelungată de timp.

Sunt situații când, după o perioadă mai lungă de rulare sau o turare mai mare a motorului, martorul se stinge. Dacă nu, atunci trebuie mers la service.

În mod normal, el se va stinge după câteva ore de la pornirea motorului. Dacă nu se va stinge, îți recomandăm să mergi cât mai curând într-un service.

Cât poți merge cu „check engine” aprins? „Dacă nu sesizezi și alte probleme, să zicem un tremurat al mașinii sau un sunet neobișnuit de la motor, atunci nu trebuie neapărat să oprești. În general, acest indicator semnalează o problemă care ține mai degrabă de eficiența motorului și de funcționarea lui la capacitate maximă. Când se aprinde acest martor, motorul va merge în continuare, dar nu va da 100% din putere”, a mai explicat mecanicul.

Astfel, chiar dacă îți poți continua călătoria, ar trebui să iei în calcul o vizită în service cât mai rapid.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce face Laura Teodoru după ce a demisionat de la Digi 24 în urmă cu 9 ani. Fosta prezentatoare s-a retras complet din viața publică
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România