Danuţ Lupu, în pericol după gratii: „Am lut un pumn de pastile, am vrut să mă otrăvesc, nu e legendă. O luasem cu capul”

Fostul internaţional Dănuţ Lupu a fost condamnat în apel la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, decizia fiind anunţată, luni, de Curtea de Apel Bucureşti.
Mircea Filipescu
02 oct. 2023, 19:44
Danuţ Lupu, în pericol după gratii:

Curtea de Apel Bucureşti i-a respins apelul fostului fotbalist Danuţ Lupu şi a menţinut decizia de condamnare aplicată în luna februarie de Judecătoria Cornetu.

Dănuț Lupu nu este la prima experiență după gratii, el petrecând două luni și jumătate în arest, acum 33 de ani, în Grecia, unde ar fi vrut să se sinucidă.

„Am făcut două luni și jumătate de închisoare. Chiar dacă în Grecia e lege că n-ai voie să ții mai mult de 30 de zile un om în arestul poliției. Când m-au arestat pe mine, coboram spre chioșc să-mi iau țigări. După 52 de zile m-au dus la penitenciar! Avocatul m-a lăsat și el baltă, a venit și mi-a dat banii înapoi, că vrea să trăiască liniștit, că are familie și copii și că nu vrea probleme. Vardinoianis, în anii ăia, făcea în Grecia ce voia el, precum Ceaușescu în România.

Am luat un pumn de pastile, am încercat să mă otrăvesc! Nu e legendă. Am vrut să mă otrăvesc și am stat o săptămână intubat în spital. S-a speriat și Vardinoianis atunci, când a văzut că am luat-o cu capul. Mi-a trimis un avocat că mă scoate din arest dacă semnez o hârtie în alb. N-am vrut să semnez, a venit soția la mine… Până la urmă am semnat-o la ora 2 și la 2 jumate mi-au dat drumul din penitenciar!

Citeşte şi: Dănuţ Lupu nu este în România! Prima reacţie după ce a fost condamnat la închisoare cu executare: „Voi face mai puţin, trei patru luni”

Trebuia să renunț la toate pretențiile financiare. Aveam încă 3 ani de contract. Totul a fost ca să nu-mi mai dea banii”, a povestit el în 2020 la emisiunea Prietenii lui Ovidiu

Lupu era bănuit a fi implicat într-o bandă de hoți, dar a dezmințit acest lucru și a precizat și ce s-a găsit la el acasă.

„Eram șeful mafiei românești din Grecia! În casă aveam un calculator al lui fi-miu, două haine de blană și două de piele. Atât! Unde să se depoziteze la mine lucruri furate? N-au găsit nimic! Cum venea lumea la mine să depoziteze când în complex totul era filmat? A trebuit să-mi găsească ceva”, a mai spus Lupu, pentru sursa citată.

Lupu a fost dat afară de Panathinaikos, după doar zece meciuri jucate, și sezonul următor a jucat la Korinthos, apoi a trecut la OFI Creta.

Citeşte şi: Ilie Dumitrescu, emoţii după ce a fost testat cu aparatul etilotest de Poliţia Capitalei. Ce s-a întâmplat cu fosta glorie a „Generaţiei de Aur”

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a semnat sentința lui Dennis Politic după FCSB – Fenerbahce 1-1: „Îl dau! M-am convins!”
Capital.ro
Taxă în România impusă și după deces. Primăria te taxează pentru gunoi, viu sau mort: „Și după moarte ești bun de plată”
Playtech.ro
„Două mingi” sau „două mingii”: Care este forma corectă în română
Adevarul
Un tânăr din Bulgaria s-a costumat în fantomă pentru a speria șoferii, iar prietenii lui aruncau cu pietre în mașini
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tragediei din Timiș. Microbuzul nu avea sistem de asistență
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Nicușor Dan a găsit vinovații în cazul uciderii lui Mario. Ce vrea să facă președintele
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil