Dolineaschi: Putem depăşi criza doar împreună cu China

Impasul economic european poate fi depăşit doar alături de China, printr-un parteneriat care să prevadă condiţii de egalitate, a declarat, duminică, pentru Radio China Internaţional, secretarul general ajunct al Partidului Social Democrat (PSD), principalul partid de guvernare din România, Andrei Dolineaschi.
Iulian Tudor
30 apr. 2013, 11:49
Dolineaschi: Putem depăşi criza doar împreună cu China

„Ţările din spaţiul european sunt încă sub auspiciile unei crize extrem de profunde financiare, şi care a avut puternice repercusiuni şi în mediul protecţiei sociale şi al drepturilor cetăţenilor europeni. Putem reuşi să trecem peste acest impas doar împreună cu China, printr-un parteneriat în termeni egali între China şi Uniunea Europeană. Beneficiile vor fi de ambele părţi”, a declarat Dolineaschi, potrivit cotidianul.ro.

Aflat în China în fruntea delegaţiei PSD prezente la cel de-al patrulea Forum la nivel înalt al partidelor China – Europa, Andrei Dolineaschi a arătat că, în timpul lucrărilor, partea chineză a dorit să aibă un dialog cu întreaga delegaţie a României, reprezentată la această ediţie de toate partidele parlamentare.

Din delegaţia PSD, condusă de Andrei Dolineaschi, au mai făcut parte secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Alin Mitrică, deputaţii Nicolae Vasilescu, Dorel Căprar, Cătălina Ştefănescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.

România a fost reprezentată la ediţia din acest an a Forumului la nivel înalt al partidelor China – Europa de PSD, PNL, UDMR şi UNPR.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tot adevărul despre conflictul Coelho – Nsimba de la Craiova. Dezvăluirile lui Mario Felgueiras
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Cât costă să ții un calorifer electric pornit 8 ore pe zi. Calculul care te poate face să te gândești de două ori înainte să-l folosești
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 7-8 noiembrie 2026. Zodiile avantajate în aceste zile
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT