Un nou cutremur de peste 6 grade în Afganistan. Oamenii încă dorm în aer liber

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade a lovit miercuri vestul Afganistanului, potrivit Institutului geologic american, lovind o zonă în care peste 2.000 de persoane au fost ucise după un cutremur similar în weekend.
Mircea Filipescu
11 oct. 2023, 10:03
Un nou cutremur de peste 6 grade în Afganistan. Oamenii încă dorm în aer liber

Cutremurul s-a produs la o adâncime mică, în jurul orei locale 05:10 (00:40 GMT), cu epicentrul la aproximativ 29 de kilometri nord de oraşul Herat, precizează USGS.

Deocamdată nu există informaţii despre victime.

Peste 2.400 de persoane au fost ucise în cutremurele din Afganistan, a anunţat, duminică, administraţia talibană.

Cel puţin şapte cutremure s-au produs, sâmbătă, vestul ţării şi au lovit la 35 km nord-vest de oraşul Herat, unul dintre ele având magnitudinea de 6,3 grade, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS).

Imaginile din sate arată case întregi, care erau prea fragile pentru a rezista unui astfel de cutremur, reduse la ruine.

Afganistanul este frecvent lovit de cutremure – în special în lanţul muntos Hindu Kush, deoarece se află în apropierea joncţiunii dintre plăcile tectonice eurasiatică şi indiană.

Citeşte şi: Vești îngrijorătoare transmise de Ministerul israelian de Externe! Patruzeci de bebeluși au fost uciși de Hamas: „Este un masacru. N-am văzut niciodată aşa ceva”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fosta iubită a unui celebru fotbalist va fi concurentă la Insula Iubirii. Cum se descrie frumoasa vedetă
Capital.ro
Doliu fără margini: a murit Marea Doamnă a televiziunii din România. Sanda Țăranu avea 87 de ani
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți