Cursele de taxi s-ar putea scumpi. Un proiect de lege depus în Parlament propune modificarea legii taximetriei

Un proiect de lege depus în Parlament de către un grup de deputați PNL și PSD ar putea duce la creșterea tarifelor pe care le percep taximetriștii. Dacă va fi aprobat, proiectul modifică tariful de pornire, care este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei. Adică, fiecare pasager al unui taxi va plăti cu 2 km mai mult decât distanța pe care urmează să o parcurgă efectiv.
Alina Costache
11 oct. 2023, 15:29
Cursele de taxi s-ar putea scumpi. Un proiect de lege depus în Parlament propune modificarea legii taximetriei

Companiile de taximetrie vor putea percepe tarife mai mari pentru cursele din interiorul orașelor, dar și pentru cursele dintre localități. Un proiect de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere vine cu mai multe reglementări care vizează aceste situații.

„În ceea ce privește modificările aduse reglementărilor tarifelor folosite și modalităților de plată am ținut cont de realitățile pieței actuale, de eficientizarea activităților de taximetrie când este vorba de distanțe scurte, în condiții dificile de trafic, a curselor pe timp de noapte, în afara localității, de concurența foarte mare generată prin reglementarea transportului alternativ”, afirmă inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege depus la Senat.

O primă modificare vizează tariful de pornire, care este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei și care este egal cu tariful de distanță (lei/km), potrivit legislației acum în vigoare. Dacă acum fiecare pasager al unui taxi plătește automat cu un kilometru mai mult decât distanța parcursă efectiv, după modificarea legislației tariful de pornire va putea fi egal cu cel mult dublul tarifului de distanță pe kilometru. Asta înseamnă că un taximetrist va putea pleca în curs deja cu doi kilometri bifați.

Citește și: Cel mai cinstit taximetrist din România! Un şofer din Botoșani a returnat unui client o pungă de rafie cu 40 de mii de euro

Tarifele vor crește și pentru cursele între două localități, astfel încât taximetriștii să compenseze pentru situațiile în care se întorc fără clienți în localitatea în care operează în mod obișnuit.

„Tariful de distanță aplicat în exteriorul localității de autorizare este mai mare cu cel mult 50% decât tariful de distanță aplicat în interiorul localității de autorizare pentru timp de zi sau de noapte, după caz”, prevede proiectul de lege.

Citește și: Taximetriștii își fac propria lege și le cer clienților preț dublu pe o cursă. De necrezut cât a putut să plătească un bărbat din gara din Constanța până în Mamaia

În momentul de față, primăriile pot stabili tarifele în sine privind costul unui kilometru perceput de taxiuri, însă modul de aplicare a acestui tarif și raportarea lui la tariful de pornire și la tariful pe timp de noapte este prevăzut prin lege.

 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit 30 de minute la telefon cu Radu Miruță! Veste devastatoare pentru fanii Stelei: „L-am întrebat, nu știa”
Capital.ro
Elena Udrea a răbufnit. România are o mare problemă: O recunoaște Premierul Bolojan și o arată realitatea din sistem!
Playtech.ro
Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani. Benzinăriile, obligate să limiteze modificările de preț
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Candidat surpriză pentru mandatul de președinte al SUA. Cine se pregătește ca să preia Casa Albă
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj