Bogdan de la Ploiești, prins drogat la volan. Manelistul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității timp de 30 de zile

Bogdan de la Ploiești a avut un trecut tumultos. În urmă cu câțiva ani, cel mai în vogă manelist din România a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității.
Alina Costache
13 oct. 2023, 08:52
Bogdan de la Ploiești, prins drogat la volan. Manelistul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității timp de 30 de zile
Bogdan de la Ploiești a prestat muncă în folosul comunității după ce a condus drogat

În vara anului 2019, Bogdan de la Ploiești a fost prins, la volan, sub influența substanțelor interzise. Mai exact, în data de 23 iunie, la ora 1.45, manelistul aflat la volanul unui Porche, conducea pe Bulevardul Mamaia din Constanța, dinspre Năvodari, în momentul în care a fost oprit de un echipaj de poliție. În urma testelor, probele au arătat că artistul consumase marijuana și cocaină.

Pentru că a ales să semneze un acord de recunoaștere a faptelor, manelistul s-a ales cu o pedeapsă mult mai mică. Pe lângă un an de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de doi ani, judecătorii l-au obligat să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 30 de zile.

Citește și: Lux și opulență în noua casă a lui Bogdan de la Ploiești! Manelistul și-a construit propria sală de cinema

Inițial, judecătorii din Constanța au decis că artistul trebuie să presteze muncă în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile, la S.C. Servicii de gospodărie urbană Ploiești S.R.L. sau la Administrația parcului memorial „Constantin Stere”.

Manelistul le-a cerut magistraților schimbarea locului în care să presteze muncă în folosul comunității. În acțiunea înaintată la Judecătoria Contanța, Bogdan de la Ploiești a solicitat judecătorilor modificarea obligațiilor, iar magistrații i-au acceptat cererea.

„În baza art.95 în ref. la art.93 alin.3 și 4 Cod penal înlocuiește instituțiile unde condamnatul A. B.-M. va presta munca neremunerată în folosul comunității aplicată prin sentința penală nr. xxxx/16.12.2019 pronunţată de Judecătoria Constanta dosar penal nr. xxxxxx/2019, rămasă definitivă la data de 22.01.2020 prin neapelare, și va executa munca neremunerată în cadrul Primăriei com. Gorgota, jud. Prahova sau Şcoala Gimnazială sat Potigrafu, jud. Prahova. Încheierea se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică”, se arată în decizia magistraților.

Citește și: Cristina Pucean, surprinsă într-un mod inedit de Bogdan de la Ploiești. Ce surpriză i-a făcut manelistul

Probleme în paradis pentru Bogdan de la Ploiești

Dacă de problemele cu legea a scăpat, nici pe plan personal artistul nu este întotdeauna foarte liniștit. BDLP are de mai mult timp o relație cu una dintre cele mai apreciate și cunoscute dansatoare de la noi, Cristina Pucean. Relația lor a fost una cu urcușuri și coborâșuri, presărată cu mai multe despărțiri și împăcări, însă, în ultimul timp pare că cei doi au reușit să-și găsească echilibrul împreună.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România