Armata israeliană se pregătește de război total în Orientul Mijlociu: „lovituri aeriene, maritime și terestre”

Armata israeliană a anunţat sâmbătă seară că pregăteşte un ''atac coordonat şi integrat din aer, pe mare şi terestru'' împotriva poziţiilor teroriştilor Hamas din Fâşia Gaza, transmite DPA. Israelul afirmă că Hamas a ridicat baraje rutiere şi îi împiedică pe palestinieni să se refugieze.
Filip Stan
14 oct. 2023, 21:20
Armata israeliană se pregătește de război total în Orientul Mijlociu:

Război în Orientul Mijlociu: Armata israeliană spune că se pregătește pentru „următoarele etape ale războiului” împotriva Hamas, care ar putea include „lovituri aeriene, maritime și terestre” cu „operațiuni terestre semnificative”.

Efortul implică sute de mii de rezerviști recrutați și va cuprinde „o gamă largă de planuri operaționale ofensive”, au spus Forțele de Apărare ale Israelului într-o declarație făcută sâmbătă seara.

Războiul din Orientul Mijlociu: MAE anunţă că patru români şi-au pierdut viaţa în conflict. Celulă de criză la MAE
Pe lângă „loviturile combinate și coordonate”, forțele terestre israeliene și conducerea logistică a armatei pregătesc trupele IDF pentru o „arenă extinsă de luptă”, se arată în comunicat.

Militarii au primit în ultimele zile echipamentul de care au nevoie pentru luptă, a spus armata.

Război în Orientul Mijlociu. Atacul sângeros lansat în 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas asupra sudului Israelului s-a soldat cu moartea a peste 1.300 de israelieni, în cea mai mare parte civili, şi 3.200 de răniţi, în timp ce 120 de civili israelieni şi străini au fost luaţi ostatici şi duşi în Fâşia Gaza.

În rândul palestinienilor s-au înregistrat până acum 2.215 de decese.

Într-un comunicat, armata israeliană a precizat că forţele sale au fost desfăşurate în întreaga ţară, sporind pregătirea operaţională pentru următoarele etape ale războiului, „cu accent pe operaţiuni terestre semnificative”.

Armata precizează că se pregăteşte să „extindă ofensiva” prin punerea în aplicare a unei „game largi de planuri operaţionale ofensive” care, potrivit acesteia, includ un „atac comun şi coordonat din aer, de pe mare şi de pe uscat”.

Armata a afirmat că efectuează deja lovituri aeriene „pe scară largă” împotriva multor situri Hamas din Fâşia Gaza şi va oferi în curând mai multe detalii despre aceste lovituri.

De asemenea, armata spune că finalizează recrutarea a sute de mii de rezervişti, în timp ce direcţia de logistică lucrează pentru a furniza trupelor tot echipamentul de care vor avea nevoie pentru ofensiva terestră.

Şeful forţelor aeriene ale Hamas a fost ucis într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii. Invazia terestră a fost amânată
„Batalioanele şi soldaţii sunt dislocaţi în toată ţara şi sunt pregătiţi să crească gradul de pregătire pentru următoarele etape ale războiului, cu accent pe o operaţiune terestră semnificativă”, au precizat forţele israeliene.

„Vom ataca pe scară foarte largă în oraşul Gaza în viitorul apropiat”, a anunţat ulterior şi un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Se aşteaptă ca armata să lanseze o invazie terestră în Fâşia Gaza, dar amploarea acesteia şi momentul în care va fi efectuată pot fi afectate de considerente operaţionale, inclusiv de evacuarea civililor palestinieni din nordul Fâşiei Gaza şi de tensiunile tot mai mari de la graniţa de nord a Israelului.

Război în Orientul Mijlociu: HAMAS ÎMPIEDICĂ CIVILII SĂ PLECE

Pe de altă parte, Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat o înregistrare video cu baraje rutiere şi afirmă că gruparea Hamas împiedică palestinienii să părăsească partea de nord a Fâşiei Gaza şi să se îndrepte spre sud, aşa cum au fost îndemnaţi înainte de o iminentă ofensivă israeliană.

„Continuăm să îndemnăm locuitorii din oraşul Gaza, mergeţi spre sud… Hamas vă vrea ca scuturi umane… Este vorba de siguranţa voastră personală”, a spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contramiralul Daniel Hagari.

Armata israeliană i-a avertizat pe locuitorii din partea de nord a Fâşiei Gaza să se refugieze spre sud, pe fondul pregătirilor pentru o incursiune terestră aşteptată sau o ofensivă intensificată. În această zonă locuiesc aproximativ 1 milion de persoane.

IDF afirmă că a identificat sute de mii de palestinieni care se deplasează spre sud, dar mulţi dintre ei rămân blocaţi în trafic, din cauza barajelor rutiere ale Hamas.

Pe de altă parte, consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că ostilităţile cu Hezbollahul libanez, în paralel cu războiul din Gaza, par să fie restrânse, dar a avertizat gruparea să nu întreprindă acţiuni ce ar putea duce la „distrugerea” Libanului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul pierdut gratis de UTA și-a găsit echipă în SuperLiga. Cu cine semnează puștiul cu o poveste de film. Exclusiv
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
România se împrumută tot mai mult. Cum te afectează creșterea datoriei externe la rate, taxe și prețuri
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Românii vor fi urmăriți direct de ANAF. Baze de date la dispoziția Fiscului
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți