Chinezii, cei mai inventivi oameni. Cum au vrut să treacă la vamă mii de euro

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit 99.000 de dolari şi 50.000 de euro la doi cetăţeni chinezi, care au încercat să iasă din ţară, în noaptea de miercuri spre joi, cu un autoturism Porsche. Poliţiştii au găsit bancnote lipite pe corpul femei în valoare de 50.000 de euro.
Roxana Gagiu
02 mai 2013, 09:21
Chinezii, cei mai inventivi oameni. Cum au vrut să treacă la vamă mii de euro

Doi chinezi aflaţi într-un Porsche Cayenne s-au prezentat la ieşirea din ţară prin Vama Nădlac, asupra acestora fiind descoperită, în urma unor verificări, o sumă mare de bani în valută.

„Lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la posibilitatea deţinerii ilegale de către cele două persoane a unor sume în valută, motiv pentru care s-a trecut la un control amănunţit asupra persoanelor şi a mijlocului de transport”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad.

În autoturism s-a găsit, ascunsă în buzunarul unei haine bărbăteşti şi într-o geantă, suma de 50.000 de dolari, iar asupra unei femei a fost descoperită, lipită pe corp, o altă sumă în dolari, precum şi 50.000 de euro, cei doi cetăţeni chinezi fiind duşi la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

„În urma inventarierii sumelor, s-a stabilit că cei doi deţineau în total 99.000 de dolari şi 50.000 de euro, bani a căror provenienţă nu a putut fi justificată”, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi: Poliţiştii de frontieră din Vama Cenad au făcut o descoperire ULUITOARE în portbagajul unei maşini

Potrivit Mediafax, cei doi chinezi au 43 şi 40 de ani, ambii fiind rezidenţi în Ungaria. Ei au fost predaţi unui echipaj al Poliţiei Judeţene Arad – Serviciul Investigare Fraude, urmând ca investigaţiile să fie continuate în acest caz.

De asemenea, la anchetă vor participa şi comisarii Gărzii Financiare Arad.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT