Plafonarea plăţilor cash, declarată constituţională de CCR. CE vrea introducerea unui plafon unic european

Miercuri, noile măsuri fiscale asumate Executiv şi aprobate de Parlament au fost declarate constituționale de CCR, după o sesizare depusă de USR şi Forţa Dreptei. Astfel, ele vor deveni lege atunci când vor fi promulgate de președintele României, Klaus Iohannis, și publicate în Monitorul Oficial.
Mircea Filipescu
20 oct. 2023, 17:42
Plafonarea plăţilor cash, declarată constituţională de CCR. CE vrea introducerea unui plafon unic european

Discuții aprinse au apărut pe marginea plafonării plăților cash la 5.000 de lei pe zi, una dintre măsurile din pachetul fiscal pe care guvernul Ciolacu şi-a asumat răspunderea. Unii spun că plafonul e mult prea jos pentru o țară în care majoritatea plăților se fac încă cu numerar. Contraargumentul este că poate fi o metodă bună de luptă cu evaziunea fiscală.

Comisia Europeană (CE) ar vrea să impună o limită unitară pentru plata cu banii cash în statele membre din UE.

În prezent, Estonia, Finlanda, Irlanda, Cipru, Luxemburg, Malta, Germania, Austria și Suedia nu impun o limită pentru plățile cash. În același timp, Polonia și Croația au o limită ridicată pentru plățile cash: respectiv: 15.000 de euro fiecare. La polul opus, Grecia are o limită scăzută, ci anume 500 euro. De aceea, oficialii europeni se gândesc să impună o limită unitară în UE pentru plata cash.

Măsurile fiscale vor intra în vigoare în două etape: 1 noiembrie 2023 și de la 1 ianuarie 2024. În rândurile următoare, aveți lista cu modificările legislative care vor intra în vigoare de la 1 noiembrie 2023:

IT-iștii plătesc impozit pe venit pentru suma ce depăşeşte salariul de 10.000 lei brut;

nu se mai acordă scutire CASS pentru angajaţii din construcţii şi agricultură;

Citeşte şi: Angajări 2023. Un casier de la Hornbach Bucureşti câştigă aproape cât un director!

IT-știi sunt scutiţi de cota CAS corespunzătoare fondului de pensii administrat privat ( cota 4,75% începând cu anul 2024), în limita unui salariu brut de 10.000 lei;

nu se mai acordă scutire CAM (contribuție asiguratorie pentru muncă) pentru angajaţii din construcţii şi agricultură;

se poate încasa cash în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, de la o persoană juridică;

se pot face plăți către persoanele juridice, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi;

se pot face încasări şi plăţi între o persoană juridică şi o persoană fizică în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană;

sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei;

dacă nu se respectă plafoanele de mai sus se aplică amendă de 25% din suma încasată/plătită, respectiv deținută în casierie, care depășește plafonul;

se pot face încasări şi plăţi cash între două persoane fizice în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.

Citeşte şi: DOCUMENT. Avem lista completă cu alimentele care se ieftinesc de Crăciun. Guvernul scade preţul la cozonac, drojdie, bulion, carnea şi orezul de sarmale

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
La ce preţ va ajunge, de fapt, motorina, într-un an: „Va fi dezastru dacă va continua războiul!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Cine conduce de fapt Iranul după ce liderul suprem și o serie de personalități de vârf au murit în războiul pornit de SUA și Israel
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj