Rețea de stații de alimentare cu CNG pentru vehicule, inaugurată în România

Asociația Gazului Natural pentru Vehicule (NGVA) ȋmpreună cu partenerii Scania și IVECO marchează maine inaugurarea primei rețele de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG) din țara noastră prin evenimentul „Energie de Tranziție”, potrivit unei invitații transmise presei
Alina Costache
24 oct. 2023, 16:28
Rețea de stații de alimentare cu CNG pentru vehicule, inaugurată în România

”Marchează o investiție foarte mare care a fost făcută în spațiile de alimentare cu CNG, care este Gaz Natural Comprimat și care există în Europa de niște ani de zile tehnologia asta. Este vorba despre o investiție de 6,5 milioane de euro în zece stații de GNC realizată de Asociația Gazului Natural pentru Vehicule. Și în sfârșit se inaugurează coridorul Arad-Constanța prin evenimentul de mâine.

Prin această conferință ne propunem exprimarea beneficiilor pe care le are gazul comprimat pentru transportatori pentru că există beneficii ecologice, dar și de fiabilitate pentru că sunt mai ieftine și vor avea parte de niște reduceri”, a declarat Alexandra Cozac, organizatoarea evenimentului.

6,5 milioane EUR investiție pentru prima rețea de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG)

Zece stații de alimentare cu gaz natural comprimat au fost deschise pe coridorul Arad – Constanța, unul dintre cele mai tranzitate trasee rutiere din România, ȋn urma unei investiții de 6,5 milioane de euro. Obiectivul Asociației Gazului Natural pentru Vehicule este să ajungă la cincizeci de stații funcționale, până ȋn 2030, pentru creșterea sustenabilă a transporturilor din România și reducerea poluării în marile aglomerări urbane.

Cei mai mari jucători din piața transportului comercial, Scania și Iveco, au în oferta lor o gamă de vehicule alimentate cu CNG, atât pentru transportul urban și regional de marfă, cât și pentru transportul frigorific, hooklift, colectarea deșeurilor sau transportul containerelor BDF.

Asociația Gazului Natural pentru Vehicule ȋmpreună cu partenerii Scania și IVECO marchează inaugurarea primei rețele de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG) din țara noastră prin evenimentul „Energie de Tranziție”.

Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie 2023, ȋncepând cu ora 9:00, în Sala ,,Beijing&Vienna” a Hotelului Pullman (Piața Montreal, nr. 10, Sector 1, București).

Investitia se ridica la 6,5 milioane de euro. Evenimentul de lnsare  va avea loc pe 25 octombrie 2023, la o conferință de presă.

Discuțiile se vor concentra pe beneficiile CNG și finalizarea rețelei de transport. Printre speakeri se numără Dumitru Becșenescu – președintele NGVA România, Mariarosa Baroni – președinte World Gas Mobility Council, Benoit Tanguy – managing director al Scania România și Bulgaria, Eduard Jiroș – manager dezvoltare Iveco România.

La eveniment sunt așteptați să participe Ministrul Energiei – Sebastian Burduja și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mircea Fechet.

Gazul natural comprimat este un carburant alternativ, fiind cel mai prietenos cu mediul decât ceilalalți combustibili fosili. Gazele de eșapament ale motoarelor cu gaz natural nu conțin poluanți dăunători sau cancerigeni.

Principala industrie in care CNG-ul este utilizat in acest moment este cea a transporturilor, in particular transporturile auto, și, în contextul cerințelor de decarbonare, CNG s-ar putea dovedi o soluție extinsă pentru posesorii de flote de camioane, în viitor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă, de fapt, soția lui Zeljko Kopic. Profesia ei îi va surprinde pe mulți
Capital.ro
Elena Udrea o desființează pe Kovesi: Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența. DNA a făcut abuzuri!
Playtech.ro
Destinaţii de vară ieftine şi aproape de România. Plajele pe care nu ai voie să le ratezi în 2026
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Gestul intimidant pe care Valentin Ceaușescu îl făcea la meciurile Stelei: ”Arbitrii aveau probleme când vedeau asta” / ”El era șeful”
MediaFlux
Decizie pentru milioane de pensionari privind reținerile de 10%! Taxarea pensiilor mai mari de 3.000 lei la CASS a ajuns la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi