Nicușor Dan a declarat vineri, după reuniunea informală a Consiliului European de la Dublin, că a avut, cu această ocazie, o întâlnire bilaterală cu premierul ungar Peter Magyar. A fost prima dintre cei doi înalți oficiali după ce Peter Magyar l-a învins pe Viktor Orban în alegeri și l-a detronat.
Șeful statului nostru a precizat că el și interlocutorul maghiar au acceptat ”în mod foarte deschis” existența unor ”probleme istorice, diplomatice” în relația România-Ungaria, pentru care ambii au deschiderea spre dialogul care să închidă tensiunile și lucrurile nerezolvate ce afectează potențialul de colaborare dintre cele două țări.
”Am avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul maghiar în care, în mod foarte deschis, am acceptat fiecare dintre noi că există un potențial al acestei relații, că există probleme istorice, diplomatice în această relație, asupra cărora avem deschiderea să discutăm în perioada următoare, pentru a închide aceste discuții tensionate sau tensiuni, lucruri nerezolvate, care afectează potențialul de colaborare care poate să aibă un impact economic foarte bun pentru ambele țări”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan și Peter Magyar s-au aflat la Dublin, unde au participat la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului UE.
Întâlnirea a marcat prima discuţie la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenţei artificiale (AI), a informat Administraţia Prezidenţială. Pe lângă discuţiile în plen, lucrările au inclus schimburi de opinii cu Arthur Mensch, directorul general al Mistral AI, şi cu laureatul Premiului Nobel prof. Geoffrey Hinton, notează antena3.
”Trăim o revoluție economică cu AI, timpul este foarte important și dezvoltarea acestei industrii este mult legată de alte elemente economice, cum ar fi piața de capital, reglementarea afacerilor în interiorul UE și, foarte important, energia.
S-a vorbit despre riscurile pe care AI le poate crea și foarte mult despre responsabilitate și despre cum să se reglementeze. Dacă într-un lanț de decizie cu mai mulți operatori, pentru care nu există pentru fiecare dintre ele un control uman, dacă se întâmplă la sfârșitul acestui proces un accident, trebuie să existe o responsabilitate. Discuția e foarte complicată, cum să reglementezi astfel încât să ai siguranță, pe de altă parte să ai competiție economică foarte intensă.
Impactul social, pe mai multe paliere, pentru că AI aduce competitivitate și eficiență companiilor. Vor exista specializări economice în care omul va fi înlocuit de AI și va ridica probleme sociale. Pe de altă parte, cum putem face ca educația să nu fie afectată de acest fenomen cum există tentația să o facem.
Asta a fost discuția despre IA și ea va fi continuată la Consiliul European din februarie în mod intens”, a declarat Nicușor Dan, după summit.
Pe agenda reuniunii informale s-au aflat și criza din Marea Neagră, războiul din Ucraina și negocierile cu Vladimir Putin.
Potrivit lui Nicușor Dan, la Dublin s-a stabilit, ”de principiu, că e util ca Europa să fie parte” din discuțiile privind conflictul militar declanșat prin invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.