Poluare cu borhot! Amenzi uriaşe pentru producătorii de palincă din Bihor

Reclamați de săteni din diverse motive sau depistați de controalele tematice ale inspectorilor de specialitate, producătorii de palincă din Bihor sunt destinatarii unor amenzi consistente.
Mircea Filipescu
02 nov. 2023, 17:52
Poluare cu borhot! Amenzi uriaşe pentru producătorii de palincă din Bihor

În satele Bihorului, finalul de toamnă înseamnă fiertul prunelor pentru pălincă. Puțini mai sunt bihorenii care își fac pălinca în gospodărie, majoritatea își duc prunele fermentate la unități de producție mari, mici firme de spirtoase a căror funcționare e reglementată de legi speciale.

Ce au în comun atât alambicurile gospodărești cu pălincăriile mari, cu capacitate de producție de peste 300 l, este că ambele produc borhot și cum acest reziduu este poluator, firmele trebuie să aibă acord de mediu pentru funcționare, potrivit Bihon. Acordul de mediu implică faptul că pălicăriile au soluții la neutralizarea deșeurilor poluatoare și că borhotul urât mirositor nu va fi deversat în natură, pe câmp sau pe văile satelor.

În cadrul controalelor tematice pe salubritate în Bihor, Garda de Mediu a amendat și câteva pălincării mari, depistate cu deversări de borhot pe văile satelor. Cea de la Sălacea și de la Cheț au încasat fiecare câte 10.000 lei amendă, pentru lipsa acordului de mediu, ne-a comunicat Sever Serbănescu, comisar șef.

Alte pălincării din Bihor au fost reclamate de săteni, nemulțumiți din diverse motive. Un bihorean care a insistat să rămână anonim ne-a transmis revolta sa față de firma care face pălincă în satul Calea Mare, comuna Lazareni. „Acea pănlicarie funcționează sub pretextul celor 50l/om când, de fapt, se fierb sute de litrii de palincă per om, pentru vânzare. Primăria din Lăzăreni nu face nimic în legătură cu deversarea, Consiliul Județean, nimic, Garda de Mediu tot nimic…”, ne-a scris bărbatul, reclamând că „deversarea s-a întins pe 1km”.

Citeşte şi: Bucureștenii vor avea pârtie de schi în Parcul Tineretului. Pasionații de sporturi o pot folosi începând de luna aceasta

Primarul Paul Cristian Vasile de la Lăzăreni a declarat pentru Bihon.ro că unitatea a avut probleme cu deversarea și anul trecut, dar a curățat. După ce și-a mobilizat subalternii la Calea Mare, edilul ne-a transmis că nu a promit la primărie nicio sesizare de la oameni, dar că știe sigur că firma e autorizată, emite bon fiscal pentru serviciile prestate și că „100% e autorizată”. „Știu că oamenii îs nemulțumiți, unii și pentru că nu le convin condițiile, că pe lângă taxa în bani este și procent din pălincă”, a precizat primarul.

Reclamantul insistă că „borhotul se deversează pe un părău care curge pe câmp, miroase puternic. Așa ceva nu am crezut că se poate întâmpla în 2023, deși asta se întâmplă în fiecare an, și de 20 de ani încoace”. Ne-a mai spus că preferă anonimatul de frica bețivilor, „că sunt în stare să vină să îți dea foc pentru un kil de pălincă”.

La fața locului, în spatele pălincăriei din Calea Mare se văd urmele deversărilor pe o vale seacă din sat.

Primarul insistă, însă, că „e cea mai curată pălincărie din comună de la noi”, că „are bazin de beton pe care îl golesc controlat, cu vidanja”. „Aici nu poți spune că e problemă majoră, dacă curățăm tot șanțul nu găsim 30 de lopeți”, declară edilul. JB-C.GH.

Citeşte şi: Victor Ciutacu: „Sunt curios tare cine-i dă în anul electoral 2024 lui Tolontan între 18.000 şi 28.000 euro/lună”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Reacția patronului de la FCSB după ce Peluza Nord a decis să nu mai vină pe stadion. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România