Pensii 2024. Daniel Baciu explică majorarea pensiilor în două tranşe: Softul pentru recalcularea pensiilor va fi făcut după publicarea legii în Monitorul Oficial

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.
Filip Stan
14 nov. 2023, 20:06
Pensii 2024. Daniel Baciu explică majorarea pensiilor în două tranşe: Softul pentru recalcularea pensiilor va fi făcut după publicarea legii în Monitorul Oficial
Daniel Baciu, despre noua formulă de calcul a pensiilor

Pensii 2024. Impactul bugetar pentru aplicarea noii legi a pensiilor este de 15 miliarde lei, de la 1 ianuarie 2024, şi de 10 miliarde de lei, pentru recalcularea care se va aplica de la data de 1 septembrie 2024, a declarat marţi, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, după întocmirea de către comisiile de specialitate a raportului favorabil la proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

„S-a clarificat, am trimis o adresă oficială preşedintelui Comisiei pentru buget – finanţe de la Senat, impactul este de 10 miliarde (n.r. lei) pe patru luni, pentru aplicarea noii legi, şi de 15 miliarde, de la 1 ianuarie 2024. Banii sunt prevăzuţi în Bugetul Asigurărilor Sociale şi avem şi acea subvenţie de la bugetul de stat. Ei vor fi prinşi în legea bugetului pe anul viitor”, a precizat Baciu, întrebat pe această temă.

S-a votat Legea Pensiilor în Senat. Impactul bugetar este de 25 de miliarde de lei UPDATE

Pensii 2024. Daniel Baciu a adăugat că numărul de pensii ce vor fi recalculate este de aproximativ 5 milioane.

„Vorbim de aproximativ 5 milioane de pensii care se vor recalcula, adică practic noi suntem la sfârşitul procesului de digitalizare, suntem la 95%. Vom finaliza acest proces până la sfârşitul anului, astfel încât cu 1 septembrie, exact cum prevede noua lege a pensiilor, oamenii deja să primească pensiile recalculate”, a spus preşedintele CNPP.

El a explicat modul în care vor creşte pensiile.

„În anul 2024, vom avea două creşteri de pensii. Odată cu 1 ianuarie, unde vor beneficia toţi pensionarii sistemului public de pensii – vorbim de aproximativ 5 milioane de pensionari, iar cu 1 septembrie pensiile se vor recalcula pe noua formulă de calcul din noua lege a pensiilor. Aici contează foarte mult parcursul profesional, contează foarte mult stagiul de cotizare, contează foarte mult valoarea indicelui de corecţie pe care l-a avut în momentul ieşirii la pensie. Deci nu mai este o creştere în procent fix, cum este de la 1 ianuarie, ci este o creştere în funcţie de constantele, de variabilele, pe care vi le-am spus”, a punctat Daniel Baciu.

Punct culminant în scandalul pe legea pensiilor din comisia de la Senat: „Caută motive să nu crească pensiile românilor. Eu n-aş fi dat 240.000 de euro pe peni**ri şi vag**e de pluş”
Baciu a estimat că vor creşte aproximativ 3 milioane de pensii, menţionând că acest lucru depinde de istoricul profesional al fiecărui pensionar.

„Acest lucru este variabil, depinde de la un pensionar la altul, în funcţie de istoricul profesional. Aproximativ 3 milioane de pensii vor creşte”, a transmis Daniel Baciu.

Pensii 2024. În ceea ce priveşte softul pentru recalcularea pensiilor, preşedintele CNPP a precizat că el va fi implementat când legea va fi publicată în Monitorul Oficial.

„Softul îl vom face în momentul când vom avea legea publicată în Monitorul Oficial, pentru că nu ne permite Legea finanţelor să angajăm credite bugetare pentru noul soft până când nu avem legea finalizată şi publicată în Monitorul Oficial. După aceea trebuie să facem normele de elaborare a legii, avem trei luni de zile să facem aceste norme, şi după aceea vom putea efectiv să facem noul program informatic care să respecte întocmai prevederile noii legi a pensiilo”, a concluzionat Daniel Baciu.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Pasagerii unui zbor au rămas blocați în cabină timp de 29 de ore și nu au avut voie să coboare. Cum a fost posibil așa ceva
Capital.ro
România ține doliu. S-a stins din viață Ioan Donca. Am pierdut un om pe care toată planeta l-a respectat
Playtech.ro
Greşeala de protocol făcută de Ilie Bolojan la Chişinău! Nici nu a coborât bine din maşină şi premierul României a...
Adevarul
Mărturii cutremurătoare despre crima de la Craiova: cu ultimele puteri, profesoara i-a zis fiicei sale să iasă din apartament
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Emisiunea care a făcut senzație în anii 2000. A creat vedete peste noapte
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Gheorghe Vranciu a murit la locul de muncă. Ireal ce a făcut șefa lui când bărbatul a acuzat stări de rău. Fiul victimei face declarații cutremurătoare
Cancan.ro
Unde a fost plecată Silvana Dăogaru, cu 3 zile înainte să fie ucisă de soț. Părinții profesoarei de 44 de ani sunt implicați
iamsport.ro
Legendarul Roger Federer a ajuns lângă Ion Țiriac. Forbes face un anunț uluitor
MediaFlux
Tensiuni majore în Coaliție! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat
stirilekanald.ro
„Mi-a dat viaţa complet peste cap!” Polițistul atacat cu sabia de un interlop, dezvăluiri emoționante. În ce stare se află Ciprian acum, la 8 ani de la incident: „Mi-aş dori să am sănătatea înapoi”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect