Cum va vota Mircea Geoană la moţiunea de cenzură a USL

Dat afară din PSD şi mazilit de la conducerea Senatului, senatorul Mircea Geoană spune că va vota alături de foştii colegi de partid în favoarea moţiunii de cenzură, depusă de USL împotriva Guvernului pe tema comasării alegerilor.
Romania TV
20 dec. 2011, 09:58
Cum va vota Mircea Geoană la moţiunea de cenzură a USL

Geoană susţine că poziţia sa nu este un sprijin pentru USL, ci una determinată de către interesul general.

„Voi vota în favoarea moţiunii, fără îndoială. Comasarea alegerilor este un lucru greşit şi antidemocratic. Ce am eu de reproşat conducerii PSD şi lui Victor Ponta şi acoliţilor lui este una, dar am obligaţia să votez în interesul general al cetăţenilor. Este o modificare a regulii jocului care nu poate fi acceptată”, a declarat Geoană pentru RFI.

Comasarea este văzută ca „un semn prost” din perspectiva cutumelor din ultimii 20 de ani privind legislaţia electorală şi modificarea ei.

„Nu este normal să schimbi o regulă atât de importantă în timpul jocului. Cred că este periculos să vezi modul aproape milităresc în care se adună bani pentru campanie”, a conchis fostul preşedinte al Senatului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Eugen Trică, dezvăluire-surpriză despre Steven Nsimba: „Mi-a spus un prieten din Craiova”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT