Aura Vasile, cu perfuzia la mână: Rămân în PSD

Deputatul Aura Vasile declară că a revenit asupra deciziei de a trece la UNPR şi va rămâne în PSD. "Dacă eram în deplinătatea forţelor şi nu eram cu perfuzia la mână, probabil, veneam eu în Cameră şi spuneam ce aveam de spus", a comentat Aura Vasile pentru Agerpres, după ce, în plenul Camerei, s-a anunţat oficial că aceasta activează la grupul UNPR.
Romania TV
20 dec. 2011, 10:21
Aura Vasile, cu perfuzia la mână: Rămân în PSD

Aura Vasile a declarat pentru Agerpres că a depus la grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor o adresă prin care anunţă că renunţă la decizia de luni de a pleca la UNPR.

„Dacă eram în deplinătatea forţelor şi nu eram cu perfuzia la mână probabil veneam eu în Cameră şi spuneam ce aveam de spus. Motiv pentru care am transmis o altă hârtie la grup, la Duşa (n.r. liderul deputaţilor PSD), prin care spun că revin asupra primei decizii şi rămân în grupul PSD. (…) Am rugat conducerea Camerei să nu fie citită hârtia, pentru că Regulamentul spune că eu trebuie să spun de la microfon acest lucru, m-am supărat şi am trimis o altă hârtie la grup prin care anunţ că rămân în PSD”, a spus Aura Vasile.

Ea a precizat că se simte mai bine, după ce luni a suferit un puseu de tensiune.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor democrat-liberalul Ioan Oltean a informat marţi plenul Camerei, în calitate de preşedinte de şedinţă, că deputatul Aura Vasile a depus o cerere în atenţia conducerii forului legislativ în care anunţă că va activa în cadrul grupului parlamentar progresist.

Ioan Oltean a dat citire adresei prin care Aura Vasile anunţă: „Din data de 19 decembrie 2011 mă declar deputat aparţinând grupului parlamentar progresist din Parlamentul României, membru UNPR”.

Interpelat din sală de deputaţii PSD care i-au sesizat că nu este clar dacă Aura Vasile a trecut la UNPR sau a rămas în PSD, Ioan Oltean a spus: „Vă informez ceea ce a scris”.

„Dacă a renunţat, va face o adresă prin care va comunica acest lucru şi se va citi acea adresă. Eu nu pot să vă anunţ decât ceea ce am în mapa de şedinţă”, a precizat Ioan Oltean.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Politicianul acuzat în trecut de spălare de bani decide soarta clubului Steaua. Cine este Radu Oprea, propunerea de ministru al Apărării în Guvernul Luca Niculescu
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 16 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Mariei Roxana, una dintre victimele tragediei din Vâlcea. Tânăra de 18 ani a fost condusă pe ultimul drum într-un sicriu alb
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT