Confederaţia Cartel Alfa cere ca administratorii de fonduri din Pilonul II să asigure o rentabilitate minimă, peste rata inflaţiei

Confederaţia sindicală Cartel Alfa cere, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernul României, premierului Marcel Ciolacu şi Parlamentului României, măsuri pentru „impunerea unei obligaţii legale a administratorilor de fonduri de a asigura o rentabilitate minimă a activului acumulat, peste rata inflaţiei, care să compenseze reducerea din pensia de la pilonul I”.
Mircea Filipescu
29 nov. 2023, 19:01
Confederaţia Cartel Alfa cere ca administratorii de fonduri din Pilonul II să asigure o rentabilitate minimă, peste rata inflaţiei

Solicitarea este formulată în contextul în care sindicaliştii susţin că angajaţii care au contribuţii la Pilonul II de pensii „prin prevederile şi viitoarele norme de aplicare a noii legi a pensiilor, vor avea punctajul redus proporţional, după noua formulă de calcul”.

„Atragem din nou atenţia asupra următoarelor aspecte, din punctul nostru de vedere, complet anormale, privind sistemul de pensii obligatoriu administrat privat: Casa Naţională de Pensii este obligată să încarce conturile la pilonul II, chiar şi pentru persoanele ale căror angajatori NU au virat contribuţia pentru pensie (CAS); Acest lucru prejudiciază sistemul public de pensii (pilonul I); Cei care contribuie la Pilonul II, prin prevederile şi viitoarele norme de aplicare a noii legi a pensiilor, vor avea punctajul redus proporţional, după noua formulă de calcul. Se vorbeşte despre pensia din Pilonul 2 ca fiind o «pensie suplimentară». Nu este însă în niciun fel «suplimentară», atâta timp cât nu există o minimă garanţie că aceasta va fi mai mare sau cel puţin egală cu partea cu care se micşorează pensia publică (cu aproape o pătrime). Dimpotrivă, dovezile indică faptul că aceasta va fi la un nivel mai mic decât ceea ce se «pierde» din sistemul public. În consecinţă, este necesară impunerea unei obligaţii legale a administratorilor de fonduri de a asigura o rentabilitate minimă a activului acumulat, peste rata inflaţiei, care să compenseze reducerea din pensia de la pilonul I, şi nu este cazul impozitării lor suplimentar”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de CNS Cartel Alfa Guvernului şi Parlamentului.

Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că, la 15 ani de la înfiinţarea Pilonului II de pensii, Parlamentul României nu a adoptat o lege care să stabilească modul de calcul şi de acordare a pensiilor din Pilonul II, deşi Legea 411/2004 prevedea obligaţia Legislativului ca un astfel de act normativ să fie adoptat în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a sistemului.

„Românii sunt obligaţi să cotizeze pe principiul «blana ursului din pădure», neoferindu-li-se nicio siguranţă în privinţa veniturilor de pensii promise de lege. Mai mult decât atât, se vehiculează ideea ca societăţile care strâng şi administrează banii din contribuţii să nu preia şi plata pensiilor din Pilonul II, adică să fie alte companii, cu alte comisioane din veniturile adunate cu eforturi, de-a lungul anilor, de contribuabili; Având în vedere toate acestea, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită demararea unei consultări cu toţi actorii sociali în vederea finalizării şi reglementării corecte a sistemului de pensii administrat privat”, mai transmit sindicaliştii autorităţile executive şi legislative.

Citeşte şi: ANAF schimbă declaraţiile în vederea colectării taxelor de la marile companii, conform noi legi

Sindicatele mai susţin, în documentul citat, că atât pilonul de pensii publice, cât şi pilonul II de pensii, administrate privat, „au un scop eminamente social”, iar în acest context susţin că „toate măsurile şi reglementările propuse trebuie să aibă în vedere acest obiectiv prioritar, să funcţioneze cu adevărat în beneficiul contribuabililor, pilonul II fiind în egală măsură un sistem de securitate socială, şi nu (doar) un mecanism prin care corporaţii private realizează profituri consistente utilizând banii cetăţenilor”.

Cartel Afla precizează totodată că „niciunul dintre cele două sisteme de pensii obligatorii nu este perfect”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, ,în şedinţa de Guvern, că vrea să lămurească din start orice speculaţie despre intenţia ascunsă a statului legată de Pilonul 2 de pensii, precizând că nu există aşa ceva şi a cerut ”domnilor de la USR să răspundă pentru miliardul de la vaccinuri şi celelalte sute de milioane de euro furate din pandemie”.

”Îl rog pe domnul ministru Boloş să propună soluţia pe care o consideră necesară pentru a clarifica textele din Codul Fiscal ce au fost invocate a lăsa loc speculaţiilor”, a spus Ciolacu.

”Vreau să lămurim din start orice speculaţie despre intenţia ascunsă a statului legată de Pilonul 2 de pensii. Nu există aşa ceva! Acum două luni, eram cu toţii acuzaţi că-l naţionalizăm, acum că-l vom supraimpozita. Nu are nimeni vreun asemenea plan. Mai mult, vreau să îi rog pe domnii de la USR să răspundă pentru miliardul de la vaccinuri şi pentru celelalte sute de milioane de euro furate din pandemie şi să nu mai manipuleze în presă ştiri false, cum este aceasta că Guvernul României ar dori să supraimpoziteze sau să naţionalizeze Pilonul II, astfel încât să acopere ştirile cu astfel de ştiri”, a spus premierul.

Citeşte şi: Salariul minim, din ianuarie 2024: angajații ar putea primi mai puțini bani față de luna decembrie. Care este explicația

DailyBusiness
PESTE 4000 de oameni ar putea rămâne FĂRĂ loc de muncă dacă va crește TVA-ul
Spynews
ANM, anunț de ultimă oră! A fost emis cod portocaliu și galben! Urmează ploi torențiale și val de căldură intensă
Bzi.ro
Dana Rogoz, răvășitoare într-un costum de baie! La 39 de ani, are o siluetă de invidiat – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
„De două zile, oamenii respiră substanțe toxice cancerigene”. Localitatea din România în care s-ar fi produs un adevărat dezastru ecologic
Capital.ro
Moneda națională devine istorie. Se trece la EURO. Decizia se aplică din anul 2026
Playtech.ro
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
DailyBusiness
Polițiștii i-au confiscat mașina de 43.000 de euro, după ce l-au prins Constanța. Ce au descoperit în urma verificării
Adevarul
Fost șef al CIA: Lipsa de încredere a lui Trump în propriii șefi ai serviciilor de informații este „foarte înfricoșătoare”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Lorena Tonciu, cadou de zeci de mii de euro de la părinți. Cum e răsfățată sora Andreei Tonciu de cei care i-au dat viață / FOTO
Spynews
Avocata lui Gabi Bădălău, declarații despre ultimul proces din instanță. Claudia Pătrășcanu ar fi fost cea care ar fi început totul. Câți bani ar fi la mijloc
Evz.ro
Vrei viză pentru America? Ai grijă ce faci pe rețelele sociale!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 26 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 23,12 milioane de lei la Joker
Cancan.ro
Despărțire-ȘOC în showbiz! Artista l-a părăsit pe tatăl fetiței sale, după 9 ani de relație
Playsport.ro
Românii se întorc acasă după ani de muncă în pribegie: ce îi face să renunțe la Occident, potrivit inte...
Capital.ro
România s-a cutremurat. Ion Iliescu a făcut personal anunțul: Pot să închid ochii...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Cele mai bune 9 alimente care protejeaza ficatul de boli
MediaFlux
Se taie bani din pensii! Când începe reținerea CASS și ce sume se pierd lunar
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A început recepția finală a celui mai așteptat lot de autostradă! Va oferi cale liberă spre litoral (VIDEO)