Paştele Blajinilor, sărbătoarea celor adormiţi. Credincioşii îşi plâng morţii şi dau de pomană

În credinţa populară, în lunea de după Duminica Tomii, care tocmai a fost, se sărbătoreşte aşa-numitul Paşte al Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de rohmani.
Iulian Tudor
13 mai 2013, 07:15
Paştele Blajinilor, sărbătoarea celor adormiţi. Credincioşii îşi plâng morţii şi dau de pomană

Paştele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc, informează Agerpres. În credinţa ortodoxă se pune accent şi pe cultul morţilor. Paştele blajinilor sau Paştele morţilor ori Paştele Mic reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au adormit întru Domnul, fie ei pregătiţi – spovediţi, împărtăşiţi şi cu lumânare – sau nepregătiţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina şi Maramureş.

Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a morţilor, este o zi în care familiile se reunesc, la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecaţi dintre noi. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană.

Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii ”aici”, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separat, oamenii ”aici” şi Blajinii ”acolo”, dar cu alimente şi băutura expediate prin diferite tehnici de oamenii de ”aici”.

Credinţele despre blajini sunt multe şi contradictorii. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Se spune că Blajinii ar fi reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor, că ei ar fi luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Creştinismul i-a adoptat transformându-i într-o categorie aparte. Au calităţi morale deosebite, precum bunătatea, blândeţea şi simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. Ei sunt foarte buni la suflet, credincioşi, blânzi şi înţelepţi. Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic.

De asemenea, există credinţe populare conform cărora blajinii sunt cei care nu au apucat să treacă marea, atunci când Moise a despicat apele sau că sunt suflete ale pruncilor care au murit nebotezaţi. Ei trăiesc în lumea de dincolo, dar păstrează legătura cu lumea noastră, iar în Duminica Tomii sufletele lor sunt slobozite. Ei sunt miloşi şi devotaţi lui Dumnezeu, dar nu ştiu să socotească. De aceea, la sat, femeile aruncă pe ape curgătoare coji de ouă înroşite, pentru ca să afle şi morţii că este Paşti, dar ei primesc vestea mai târziu, abia în Duminica Tomii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Radiografia unui dezastru! România lui Gică Hagi, printre cele mai slabe echipe din Nations League. Ce spun cifrele
Capital.ro
Premieră în București pentru locatarii care stau în blocuri fără lift. Rareș Hopincă: Urmează să construim programul local pentru instalarea de lifturi
Playtech.ro
Greșeala pe care o fac românii când acceptă să fie garanți la un credit. Semnătura care te poate face dator la bancă
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Ordin fals încorporare în armată. Ministerul Apărării face un anunț pentru tineri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte