Noiembrie, a șasea lună la rând cu recorduri de temperatură

Luna noiembrie a fost "extraordinar" de caldă, iar 2023 va fi cel mai cald an din istorie, a anunțat miercuri, Serviciul European Copernicus, în mijlocul negocierilor privind clima din cadrul COP28, transmite Le Figaro.
Alina Costache
06 dec. 2023, 11:49
Noiembrie, a șasea lună la rând cu recorduri de temperatură

Luna noiembrie a devenit a şasea la rând în care s-au doborât recorduri de temperatură. Cu o temperatură medie globală de 14,22°C, noiembrie 2023 este cu 0,32°C peste recordul precedent, stabilit în noiembrie 2020.

Noiembrie 2023 a fost cu 1,75°C mai caldă decât media lunii noiembrie din perioada 1850-1900, care corespunde erei preindustriale.

Toamna boreală (septembrie-noiembrie în emisfera nordică) este astfel cea mai caldă din istorie, cu 15,30°C, adică „o marjă largă” de 0,88°C peste medie.

Citește și: Ninge la București și în alte județe. ANM anunță că la munte și în Moldova se va depune strat de zăpadă

„2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai călduros an înregistrat vreodată în istorie”, a declarat Samantha Burgess, şefa adjunctă a Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat de presă citat de news.ro.

Din ianuarie, temperatura medie a fost cea mai caldă măsurată vreodată în primele unsprezece luni ale anului: cu 1,46°C peste media climatică din perioada 1850-1900 şi cu 0,13°C peste primele unsprezece luni din 2016, cel mai cald an de până acum.

„Atâta timp cât concentraţiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, nu ne putem aştepta la rezultate diferite de cele observate în acest an. Temperaturile vor continua să crească, la fel ca şi efectele valurilor de căldură şi ale secetei”, a avertizat Carlo Buontempo, directorul C3S, citat în comunicat.

Citește și: Alertă meteo. Decor feeric, zăpadă în aproape toată ţara. Gabriela Băncilă: „Va ninge viscolit”

Fenomenul meteorologic ciclic El Nino deasupra Pacificului va continua să alimenteze creşterea temperaturilor în 2023, dar nu a ajuns încă la apogeu. În noiembrie 2023, temperatura la suprafaţa oceanelor este, de asemenea, cea mai caldă pentru această perioadă a anului, cu 0,25°C mai mare decât la precedentul vârf, în noiembrie 2015.

Acest nou record de căldură se adaugă la cele deja depăşite în fiecare lună începând cu aprilie.

Întinderea banchizei de gheaţă din Arctica, la nord, a înregistrat cel de-al 8-lea minim lunar pentru luna noiembrie, cu 4% sub medie. În Antarctica, a fost înregistrat al doilea nivel minim pentru o lună noiembrie, cu 9% sub medie, potrivit Copernicus.

Seceta a continuat luna trecută în mai multe regiuni din Statele Unite, Asia Centrală şi de Est şi a fost deosebit de pronunţată în America de Sud.

Europa, în schimb, a avut parte de mai multe ploi, în urma furtunii Ciaran, care a provocat precipitaţii abundente.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Gică Hagi insistă pentru Umit Akdag! Discuții secrete cu apropiații jucătorului cu dublă cetățenie: „Am vorbit”
Capital.ro
Oltcit s-ar putea întoarce pe piața auto din România. Ford Craiova face primul pas oficial pentru relansarea mărcii
Playtech.ro
Facturile care scad cu până la 30% în 2026. Românii care pot plăti mai puțin la curent și gaze
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Ibacka după ce a confirmat divorțul de Cabral! Ce face vedeta după despărțire FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi