După ce a lucrat pe iahturile lui Bezos și Gates, Adrian, un sudor din Botoșani, și-a făcut propria fermă cu 400 de curcani

Adrian Vasilincu, sudor de meserie, crește astăzi curcani, după ce în urmă cu mai mulți ani lucra în Olanda la cele mai luxoase ambarcațiuni, deținute chiar de Bill Gates și Jeff Bezos.
Alina Costache
15 dec. 2023, 18:42
După ce a lucrat pe iahturile lui Bezos și Gates, Adrian, un sudor din Botoșani, și-a făcut propria fermă cu 400 de curcani
Adrian Vasilincu crește curcani în județul Botoșani, după ce ani de zile a lucrat ca sudor în Olanda

Adrian Vasilincu crește astăzi curcani în localitatea Darabani din județul Botoșani. În trecut, fermierul a lucrat în Olanda, la cele mai luxoase ambarcațiuni, iar cu banii pe care i-a agonisit și-a pornit o afacere acasă, alături de soția lui. Ferma „Curcanul sănătos” a reușit în doar câțiva ani să aibă clienți fideli și un efectiv de păsări în creștere.

Adrian este unul dintre tinerii români care au plecat din țară pentru a-și face un viitor departe de casă, printre străini. A ales Olanda, țară care i-a oferit posibilitatea de a-și pune în practică experiența de sudor în argon. Tânărul a avut ocazia de a lucra la ambarcațiunile celor mai bogați oameni din lume. Specializat pe partea de scurgeri, țevi, inclusiv infrastructură de piscine, românul a lucrat chiar și pe iahturile lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, și pe cel al lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft.

Citește și: Andrei, un tânăr de 25 de ani, a renunțat la profesia de polițist pentru a deveni fermier. El deține o fermă de 600 de oi

„Eu de meserie sunt sudor argon și am lucrat pe ambarcațiuni de lux în Olanda. Am stat în jur de 6 ani acolo, împreună cu soția. Ne-am retras cu gândul de a face ceva, de a ne dezvolta la noi în țară. Este greu, e adevărat, suntem la început, dar încercăm să ne dezvoltăm să creștem și s-o ducem mai bine. Nu mi-a plăcut Olanda. Acolo se câștiga bine, dar nu mi-au plăcut clima, oamenii, nu m-am acomodat și am ales să mă întorc”, a declarat Adrian Vasilincu în cadrul unui reportaj difuzat în emisiunea Agrostrategia de de TVR 1, în coproducție cu Agrointeligența.

Întorși acasă din Olanda, cei doi soți au investit într-o fermă de curcani. Și-au propus de la bun început să aibă o fermă în care păsările să fie crescute natural, fără antibiotice, hrănite cu cereale și cu acces afară tot timpul anului. Inspirația lor a venit de la niște prieteni din Iași care creșteau deja curcani și care i-au sfătuit în drumul lor spre agricultură.

„N-am retras în 2021 din Olanda și în 2022 am început prima serie de curcani. Am vândut, a mers totul bine și am zis să mai încercăm și să ne extindem. Prima tranșă de puiet am cumpărat-o de la un magazin de aici din oraș, am crescut-o, a fost totul bine, următoarea serie am cumpărat-o de la un prieten, de la o cunoștință din zona Iași. Curcanul, față de celelalte păsări, este un greoi, are nevoie de hrană bună ca să crească. Spre exemplu, noi de la faza de o zi și până la vârsta de șase luni, când ajunge la maturitate, noi îi dăm șase tipuri de mâncare în funcție de evoluția lui, de greutatea lui. El fiind greu are nevoie de proteină de calciu ca să crească, să se dezvolte frumos”, spune Adrian Vasilincu.

Cea mai solicitantă fază de creștere a curcanilor este cea de pui, când păsările au nevoie și de o cură cu vitamine. În rest, creșterea lor nu creează prea multe dificultăți.

„Cu ce cresc în vârstă, de la vârsta de 12-13 săptămâni începem să le dăm grăunțe nemăcinate ca să mănânce, să aleagă. Noi le dăm și mâncare făcută, dar le dăm și grăunțe, în funcție de ce vor ei. În sezonul de toamnă le-am dat și fructe, le-am dat mere, pere, mănâncă de toate. Încercăm să-i creștem cât mai natural și cât mai mai sănătos, fără chimicale, adaosuri, fără nimic. Mulți mă întreabă și pe internet ce le dau sau ce le, ce le fac. Nu le dau nimic, dar ei au nevoie de o îngrijire mai accentuată, să zic așa față de rațe sau de găini. Trebuie, când ei sunt mici, în vârsta de o zi, spre exemplu, au nevoie de căldură mare, de 38 de grade Celsius, după aceea, în timp ce cresc, le mai scădem căldura. Dar au nevoie de igienă, căldură, mâncare bună, adecvată și toate astea ținute din scurt”, spune tânărul.

Citește și: Cine este tânărul fermier care şi-a deschis o fermă după ce s-a întors din străinătate. Soiul de varză pe care-l cultivă rezistă mult timp după recoltare

Afacerea „Curcanul sănătos”, cu un efectiv între 300 și 400 de curcani, se bazează pe o genetică foarte bună a păsărilor. Cu o imunitate ridicată, curcanii și curcile sunt foarte rezistente și se adaptează rapid la viața din mica fermă.

„Ei dacă de mici au imunitatea lor din ou, nu au nevoie de tratament sau de antibiotice. Bunăstarea lor e foarte importantă, să aibă zilnic aer curat, să fie în aer liber. Noi tot timpul de dimineață și până seară când nu plouă afară, îi ținem afară, le aducem și iarbă, au spațiu, au aer, au de toate. Curățenia e foarte importantă. Le dăm zilnic așternut proaspăt ca să stea pe pat curat, să nu fie umed”, mai spune Adrian.

Botoșăneanul a învățat să respecte nevoile păsărilor pe care le crește, dar și temperamentul acestora. Fermierul a ajuns să aibă exemplare spectaculoase care ating greutăți foarte mari.

„Curcanul ajunge la maturitate în circa 24 de săptămâni. El mai crește și după aceea, dar mai puțin. Anul trecut am avut și curcan de 27 kg – mulți nu cred, poate spun că sunt injectați ca să se umfle, dar sunt naturali. Tot timpul postez pe rețelele de socializare ce le dau, ce le fac de mâncare. Mulți care cumpără de la mine vin le arăt mâncarea, cum îi îngrijesc și, de la serie la serie, am tot mai mulți clienți care au încredere și vin să cumpere”, a mai spus fermierul.

„Față de de găini sau celelalte păsări, curcani sunt foarte curioși. Spre exemplu dacă mă duc între ei și stau, ei vin și mă mă ciupesc de mână de orice, sunt curioși. Totodată sunt așa mai prostuți: dacă eu merg pe undeva, nu contează ce e în față, ei merg drept, nu se uită, nu ocolesc, nu nimic, cam așa e la ei”, adaugă crescătorul.

Cleinții lui Adrian sunt mai ales din zona Botoșaniului. În preajma sărbătorilor, crescătorul și soția lui fac față cu greu cererii mari de carne de curcan, iar onorarea comenzilor înseamnă un program de lucru în fremă de la cinci dimineața până la 9 – 10 seara.

„Împreună cu soția, tot încercând să facem mai bun, să mâncăm mai sănătos, am afumat carne de curcan, pastramă de curcan, pulpe de curcan, care nu se compară cu celelalte cărnuri, sunt nemaipomenite. Carnea de curcan are o culoare și o aromă asemănătoare cărnii de vânat. Este o carne roșiatică, nemaipomenită la gust care place și copiilor. Chiar am persoane care se plângeau că la ei în familie copii nu mănâncă deloc carne, iar de când cumpără de la noi, celor mici a început să le placă și carnea, dar numai de curcan”, spune tânărul crescător.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Cum a ajuns Filipe Coelho antrenor la Universitatea Craiova! Dezvăluiri în premieră: “A venit în România cu un simplu rucsac! Nu știa cât de mare e Craiova. Când s-a trezit, era deja implicat”
Capital.ro
RO e-Factura 2026. Cine este obligat să emită facturi electronice de la 1 iunie? Contribuabilii care sunt exceptați
Playtech.ro
Locuințele care se scumpesc din nou în România si apartamentele la care tot mai mulţi români renunţă. Schimbări importante pe piața imobiliară
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul unei basculante a trecut pe roșu și a lovit putenic o mașină, în Chitila. Bărbatul din autoturism este în stare gravă
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
Prognoza meteo 20 mai. Vremea se strică în toată țara. Zonele lovite de ploi și grindină
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi