Alertă în SUA! Un automobil a intrat într-un SUV din escorta lui Joe Biden

Un vehicul din convoiul preşedintelui american Joe Biden a fost lovit duminică de o maşină în timp ce liderul de la Casa Albă părăsea sediul său de campanie din Delaware. Coliziunea dintre o berlină şi un SUV din convoi a provocat un zgomot puternic.
Mircea Filipescu
18 dec. 2023, 08:31
Alertă în SUA! Un automobil a intrat într-un SUV din escorta lui Joe Biden

Vehiculul din convoiul prezidenţial se afla la o intersecţie din apropierea sediului de campanie, la aproximativ 40 de metri de Biden. Agenţii au interceptat imediat berlina înmatriculată în Delaware şi au îndreptat armele spre şofer.

Personalul de securitate l-a urcat imediat pe Joe Biden într-un vehicul care îl aştepta şi l-a condus departe de clădirea din centrul oraşului Wilmington. „Preşedintele şi prima doamnă sunt bine”, a declarat un oficial de la Casa Albă care a asistat la incident.

Adunaţi pe trotuarul din faţa birourilor de campanie, unde preşedintele şi Jill Biden luaseră masa împreună cu echipa lor, reporterii tocmai îi puseseră o întrebare lui Biden în momentul în care s-a auzit coliziunea.

Jurnaliştii au fost strânşi rapid de către personal pentru a se alătura convoiului care a părăsit locul respectiv în ploaie. Biden a ajuns în siguranţă la casa familiei sale fără alte incidente.

Citeşte şi: Încă un ostatic cu cetăţenie română, ucis de Hamas. Inbar Haiman „Pink” era o artistă renumită. Mesajul premierului Ciolacu după decesul tinerei de 27 de ani

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Cum a trăit tatăl lui David Popovici finala la 100 de metri liber? Mihai Popovici, cu sufletul la gură în timp ce David scria istorie
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Eclipsă de soare 2026 Live Video. Harta orașelor de unde se vede fenomenului astrologic rar
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat