Prinţul Harry şi-a găsit prinţesa: Miss America vrea să îl ia de bărbat

Are 1,85 metri, o cheamă Nana Meriweather şi vrea să se căsătorească cu cel de-al treilea moştenitor în linie la Tronul Marii Britanii.
Romania TV
14 oct. 2011, 17:26

Miss USA, Nana Meriwether, care glumeşte spunând că are "sânge albastru american", a pus ochii pe prinţul Harry şi i-ar surâde să se căsătorească cu el. L-a remarcat la o recepţie în scopuri caritabile, în Manhattan, la Four Seasons, oferită de asociaţia Prietenii Americani ai Fundaţiei Regale a Ducelui şi Ducesei de Cambridge, la care au fost invitate mai multe personalităţi.

Nana l-a remarcat pe Harry în primul rând datorită înălţimii lui: este cu 1 centimetru mai înalt decât "frumoasa" Americii. La fel ca şi el este veselă, sâmbăreaţă şi pusă pe glume. "Face un lucru minunat prin faptul că îşi reprezintă ţara lui aici. Miss America este considerată o prinţesă în statele Unite, aşa că sper să facem cunoştinţă. E singur, nu-i aşa? Şi eu sunt singură. N-ar fi nemaipomenit dacă ne-am căsători? este foarte înalt şi arată foarte bine. ne-am potrivi", a spus Nana, glumind cu ziariştii, scrie Daily Mail.

Prinţul, în vârstă de 28 de ani, a fost oaspetele de onoare al evenimentului şi vedeta din Manhattan cu această ocazie, la care au participat mai multe personalităţi şi vedete. A fost prezent şi premierul britanic, David Cameron. Sean Lennon, fiul celebrului cântăreţ, a fost de asemenea prezent şi a spus că prinţul Harry este fosrte îndrăgit de newyorkezi. "Tot oraşul se învârteşte în jurul lui, încercând să îl vadă mai de-aproape", a spus Sean Lennon. "este foarte iubit aici", a mai spus el.

 

Miss USA, Nana Meriwether, care glumeşte spunând că are „sânge albastru american”, a pus ochii pe prinţul Harry şi i-ar surâde să se căsătorească cu el. L-a remarcat la o recepţie în scopuri caritabile, în Manhattan, la Four Seasons, oferită de asociaţia Prietenii Americani ai Fundaţiei Regale a Ducelui şi Ducesei de Cambridge, la care au fost invitate mai multe personalităţi.

Nana l-a remarcat pe Harry în primul rând datorită înălţimii lui: este cu 1 centimetru mai înalt decât „frumoasa” Americii. La fel ca şi el este veselă, sâmbăreaţă şi pusă pe glume. „Face un lucru minunat prin faptul că îşi reprezintă ţara lui aici. Miss America este considerată o prinţesă în statele Unite, aşa că sper să facem cunoştinţă. E singur, nu-i aşa? Şi eu sunt singură. N-ar fi nemaipomenit dacă ne-am căsători? este foarte înalt şi arată foarte bine. ne-am potrivi”, a spus Nana, glumind cu ziariştii, scrie Daily Mail.

Prinţul, în vârstă de 28 de ani, a fost oaspetele de onoare al evenimentului şi vedeta din Manhattan cu această ocazie, la care au participat mai multe personalităţi şi vedete. A fost prezent şi premierul britanic, David Cameron. Sean Lennon, fiul celebrului cântăreţ, a fost de asemenea prezent şi a spus că prinţul Harry este fosrte îndrăgit de newyorkezi. „Tot oraşul se învârteşte în jurul lui, încercând să îl vadă mai de-aproape”, a spus Sean Lennon. „este foarte iubit aici”, a mai spus el.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte