Zece şefi şi angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu au fost trimişi în judecată

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată cu privire la 10 inculpaţi, printre care şi fostul director general, în dosarul penal privind sustragerile de muniţie, produse pirotehnice şi substanţe toxice periculoase, din cadrul S.C. Uzina Mecanică (UM) Sadu S.A., în scopul comercializării, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristina Ciobanu.
Romania TV
16 mai 2013, 09:16
Zece şefi şi angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu au fost trimişi în judecată

A fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul Ion Bălţătoiu, muncitor în cadrul secţiei ‘Capse’, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, reţinându-se în actul de sesizare a instanţei că acesta a sustras din cadrul Atelierului final – Secţia pirotehnică a UM Sadu, cantitatea de 210 cartuşe de diferite calibre, pe care a scos-o din unitate profitând de neglijenţa agenţilor de pază şi a valorificat-o pentru suma de 650 lei.

Ceilalţi 9 inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de libertate.

Astfel, inculpatul Ioan Zăvoianu, reglor în cadrul Secţiei pirotehnice, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de furt, trafic de substanţe toxice şi de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, reţinându-se în actul de sesizare a instanţei că acesta şi-a însuşit pe nedrept cantitatea de 2 kilograme de mercur, precum şi o cantitate mare de cartuşe, deţinând substanţa toxică şi muniţia într-un dulap pe care îl folosea în mod exclusiv.

Inculpatul Dumitru Borcan, maistru, conducător formaţie de lucru în cadrul Secţiei pirotehnice, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi de creare de plusuri în gestiune, inculpatul Ştefan Chiriţescu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, şi de creare de plusuri în gestiune, iar inculpatul Şerban Popescu, şeful Atelierului de încărcare din cadrul Secţiei pirotehnice, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Tot pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, reţinându-se neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, de natură să provoace o tulburare însemnată a bunului mers al S.C. UM Sadu S.A., au mai fost trimişi în judecată şi inculpaţii Constantin-Leodor Lupulescu, şef Secţie pirotehnică, Florentina-Mihaela Anghel, şef formaţiune pază, Carmen Ungureanu, agent pază, Marius Borcan, şef serviciu compartiment administrativ-pază.

„Inculpatul Nicolae Dijmărescu, care a îndeplinit succesiv funcţiile de director comercial şi director general al S.C. UM Sadu S.A., a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi de nerespectare a regimului materiilor explozive. S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că acesta nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu şi cele stabilite de contractul de mandat şi fişa postului, producând o perturbare deosebit de gravă activităţii unităţii şi nu a respectat regimul materialelor explozive, neluând măsurile necesare pentru autorizarea în condiţiile legii a obiectivelor unde se aflau depozitate materiale explozive, nu a luat măsuri pentru coordonarea şi controlul compartimentului administrativ-pază, nu a repartizat personal suficient pentru asigurarea unei paze efective, eficiente a patrimoniului unităţii”, a menţionat Cristina Ciobanu.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
TVR cere 475 de milioane de lei din bani publici, dar cenzurează cu reclame bucuria lui David Popovici. Furie în social media după transmisiunea de la Paris: ”Să vă fie rușine!”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 12 august. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
La ce oră și unde se vede cel mai bine în România eclipsa de soare. Tot ce trebuie să ştii despre fenomenul spectaculos
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru este unul din tinerii care a fost spulberat de mașină, în Brașov. Urma să împlinească 27 de ani peste 10 zile: „Drum lin spre cer, iubirea mea”
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat