Eurovision 2013. Mihai Trăistariu, despre prestaţia lui Cezar: Mi s-a părut perfect

Mihai Trăistariu a declarat duminică, că Cezar a reprezentat România cu cinste în finala Eurovision, a cântat impecabil şi ar fi meritat unul din primele zece locuri în clasament.
Romania TV
19 mai 2013, 16:17
Eurovision 2013. Mihai Trăistariu, despre prestaţia lui Cezar: Mi s-a părut perfect

Mi s-a părut perfect. Eu nu am ce să-i reproşez lui Cezar. El a cântat impecabil, fără greşeală. El este şi aşa un profesionalist. Spectacolul lui a existat, nu a fost zero şi nu putem să spunem că nu a venit cu show. El s-a prezentat la maxim, s-a pregătit. Mie îmi place că s-a preocupat şi se cunoaşte, deci nu s-a dus la plesneală cum s-au dus artiştii de anul trecut sau din anii trecuţi, adică s-au dus şi ei să fie prezenţi pe scenă. El chiar s-a preocupat. Mantia aia pe mine nu m-a deranjat deloc. Se vedea că nu e rochie, se vedea că e o mantie de împărat, de Dracula, cu ţinte, cu diamante. Chiar şi-a dat interesul. Şi echipa televiziunii şi-a dat interesul. Mie mi-a plăcut momentul lui. Locul 13 nu e un loc rău, din 39 de ţări să ajungi în prima treime eu zic că e ok„, a spus Mihai Trăistariu, potrivit Mediafax.

El a precizat că la Eurovision „mai sunt şi locurile politice” şi „ţările care se votează unele pe altele”. „La noi văd că anul ăsta a lipsit cu desăvârşire ajutorul moldovenilor, iar Spania şi Italia nu ne-au dat nimic. Nu mă aşteptam”, a mai spus Trăistariu.

Categoric merita unul din primele zece locuri, dar Eurovisionul e foarte ciudat, nu mai contează nici vocea. Îmi amintesc că atunci când a fost Elena Gheorghe a cântat perfect. Eu nu am văzut greşeală la ea şi cu toate astea a luat locul 20. Deci nu ţine numai de cântat, trebuie să placi în alea trei minute. Mai este şi juriul, acolo poate fi puţin manipulată treaba, dar o ţară întreagă care dă sms nu prea poţi … El a primit voturi de la multe ţărişoare, au fost şi multe de 0, aşa e la Eurovision. Locul 13 nu e rău. În niciun caz nu s-a făcut de râs, a reprezentat ţara cu cinste. Acuma mai ţine şi de trend. Piesa lui nu-i foarte modernă şi aici a avut un minus. E o piesă mai clasică, nu s-a încadrat în tiparul de acum. Dar ea e construită foarte bine, are şi un refren care se reţine„, a spus Trăistariu.

În ceea ce o priveşte pe Emmelie de Forest din Danemarca, care a câştigat Eurovision 2013 cu piesa „Only Teardrops”, Mihai Trăistariu spune că nu i s-a părut spectaculoasă.

„Eu am văzut că de o lună era pe primul loc în sondajele pe internet şi la casele de pariuri şi chiar m-am minunat aşa că nu mi s-a părut spectaculoasă, dar probabil simplitatea fetei a contat. Are nişte inflexiuni gen Shakira, a furat puţin de acolo, şi refrenul foarte uşor şi probabil se preferă piesele astea simple, cu refren. Plus că se mai întâmplă un paradox, când milioane de oameni pariază la casele de pariuri, dau bani, inevitabil votează şi la concurs şi automat dau şi alea 20 de sms-uri de pe un telefon. Ăia care au pariat, au şi votat, nu ştiu dacă credeau ei la maxim în Danemarca dar au vrut să câştige nişte bani şi cred că şi voturilea alea au contat”, a mai spus Mihai Trăistariu.

Din perspectiva lui Trăistariu, cel mai bun show din finala Eurovision 2013 a fost cel al reprezentantului Azerbaidjanului, Farid Mammadov, care s-a situat pe poziţia a doua în clasamentul final, cu 234 de puncte.

Cel mai bun show a fost al Azerbaidjanului, cubul ăla de sticlă, umbra lui, ceva inedit şi simplu, dar foarte spectaculos. Mi-a plăcut Ucraina ca voce mult şi ca spectacol. Şi Belgia mi-a plăcut. Mi-a părut foarte rău de Anglia şi de Bonnie Tyler, care este o legendă. Mi-a fost aşa milă de ea că la cariera mondială şi la ce hituri are este păcat că tineretul şi lumea de azi nu mai dau un vot pentru ce a făcut. Anouk (reprezentanta Olandei, situată pe locul al nouălea n.r.) la fel, putea şi ea să iasă mai în faţă. Amândouă mi-au plăcut foarte mult (…) Dar iată că lumea nu mai vrea vedete. Şi în anul meu, în 2006, am concurat cu trupa Las Ketchup, celebră pentru melodia ‘Aserejé’, şi mă gândeam că o să câştige, dar au luat locul 20 pentru Spania„, a mai spus Trăistariu.

În ceea ce priveşte prestaţia reprezentantei Republicii Moldova, Aliona Moon, Mihai Trăistariu spune că i-a plăcut foarte mult. „Dacă ar fi cântat în engleză părerea mea e că ar fi luat un loc mai bun, pentru că piesa e foarte frumoasă şi vocea ei e frumoasă. Ea de-abia acum s-a lansat în Moldova. A fost la un concurs de talente, acolo s-a remarcat”, a mai spus Trăistariu.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, sâmbătă seară, la Malmö Arena (Suedia), în timp ce Emmelie de Forest din Danemarca a câştigat competiţia. Astfel, ediţia din 2014 a concursului Eurovision se va desfăşura în Danemarca, după ce Emmelie de Forest a câştigat competiţia din acest an cu piesa „Only Teardrops”, care a obţinut un total de 281 de puncte.

Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat Azerbaidjan, cu 234 de puncte, şi Ucraina, cu 214 puncte.

Reprezentantul României, Cezar, care a participat la Eurovision cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur), a obţinut un total de 65 de puncte. Cezar nu a primit de la nicio ţară punctajul maxim de 12 puncte, în timp ce câte 10 puncte au fost acordate reprezentantului României de către Republica Moldova şi Grecia.

La rândul său, România a acordat 12 puncte reprezentantei Republicii Moldova, 10 puncte – Azerbaidjan şi 8 puncte – Norvegia.

DailyBusiness
An școlar nou, probleme vechi. Manualele nu sunt actualizate, iar elevii continuă să învețe că România se pregătește să adere la UE
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Eclipsa de lună schimbă viața zodiilor. Racii, Scorpionii și Vărsătorii, cele mai afectate semne astrale
Fanatik.ro
Povestea lui Ilie Balaci, legenda Universității Craiova. De ce a fost declarat cu cinci zile mai târziu decât data reală a nașterii, 8 septembrie 1956
Capital.ro
Elena Udrea a recunoscut. Ce s-a întâmplat în dosarul lui Florian Coldea: Am fost audiată; eu știu tot
Playtech.ro
Cât costă să demolezi o casă veche în 2025: tarife, autorizații și cheltuieli ascunse
Adevarul
Ministrul Apărării, explicații despre cum e posibil ca Potra să aibă un arsenal şi milioane cash, fără ca serviciile să ştie
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
O întreagă familie a fost la un pas de tragedie, în prima zi de școală! Părinți și cei doi copii au fost loviți de un autoturism scăpat de sub control
Cancan.ro
Unde a fost găsită Edith, adolescenta din București dată dispărută, după 7 zile. Mama ei vrea să ia legătura cu DIICOT
iamsport.ro
Cercetătorii japonezii anunță că au găsit leacul pentru răul de mișcare din mașinile electrice
MediaFlux
Se renunță la CASS pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei. Anunțul ministrului Muncii
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
12 simptome ale accidentului vascular cerebral pe care toată lumea ar trebui să le cunoască