Klaus Iohannis a numit-o pe procuroarea Mihaiela Moraru-Iorga la şefia Secţiei de combatere a corupţiei din DNA şi pe Iulian-Remus Popa la şefia Secţiei de urmărire penală din Parchetul de pe lângă ÎCCJ

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe procuroarea Mihaiela Moraru-Iorga în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pe o perioadă de 3 ani şi pe procurorul Iulian-Remus Popa în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), tot pe o durată de 3 ani, transmite Administraţia Prezidenţială.
Filip Stan
11 ian. 2024, 19:22
Klaus Iohannis a numit-o pe procuroarea Mihaiela Moraru-Iorga la şefia Secţiei de combatere a corupţiei din DNA şi pe Iulian-Remus Popa la şefia Secţiei de urmărire penală din Parchetul de pe lângă ÎCCJ

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a transmis, joi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a procuroarei Mihaiela Moraru-Iorga în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei în cadrul DNA şi a procurorului Iulian-Remus Popa în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală în cadrul PÎCCJ, informează ministerul. Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis avize negative pentru cei doi.

Cu privire la propunerile de numire în funcţii de conducere a procuroarei Mihaiela Moraru-Iorga şi a procurorului Remus-Iulian Popa, Secţia de procurori a emis avize negative. În aplicarea art. 148, alin. (2) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la  data de 10.01.2024 la sediul Ministerului Justiţiei s-a desfăşurat un nou interviu cu cei doi candidaţi, în cadrul căruia au fost avute în vedere şi aspectele reţinute în avizele Consiliului Superior al Magistraturii, arată comunicatul de presă al Ministerului Justiţiei.

După finalizarea interviului, au avut loc consultări extinse privind modul în care fiecare dintre candidaţi şi-a susţinut candidatura, în considerarea rolului membrilor comisiei de a o sprijini pe ministra justiţiei în desfăşurarea acestuia, mai spune sursa menţionată.

În urma interviului desfăşurat la data de 10 ianuarie şi după analiza întregii proceduri de selecţie, ministra Justiţiei a decis să continue procedura prin transmiterea către Preşedintele României a propunerilor de numire în funcţiile de conducere ale celor doi candidaţi.

Citeşte şi: Un nou proces pentru Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera spune că este o răzbunare: ”Să se ducă să urle la curbubeu. Pe mine nu mă interesează”

„Doamna procuror MORARU-IORGA Mihaiela are o solidă experienţă profesională, este specializata în combaterea infracţiunilor de corupţie, cu activitate îndelungată în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Proiectul său de management este compatibil cu viziunea de dezvoltare şi cu liniile de acţiune instituţională ale procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, oferind elemente de instrumentar managerial apte sa asigure atingerea obiectivelor generale asumate şi, în special, consolidarea luptei împotriva corupţiei.

Domnul procuror POPA Remus-Iulian este un procuror cu o experienţă multilaterală şi recunoscută în mediul profesional din care provine, îmbină complementar pregătirea profesională şi cunoştinţele de management judiciar, conştientizând necesitatea adaptării Secţiei la continua evoluţie a infracţionalităţii, importanţa recuperării produsului infracţional, a digitalizării şi cooperării interinstituţionale.

Ambii procurori deţin calităţile profesionale şi personale apte să contribuie la eficientizarea activităţii structurilor de parchet pentru a căror conducere au candidat, lucru confirmat şi prin consultarea avută, înainte de trimiterea acestor propuneri, cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi cu procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai spune comunicatul de presă al MJ.

Citeşte şi: Patru bărbaţi, reţinuţi pentru 24 de ore în cazul seifului furat dintr-o locuinţă din Sectorul 4. O parte din ceasuri și bijuterii, recuperate de la amanet

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor