Primarul de la Gura Vadului, dus cu mandat la audieri pentru incendiul de la Ferma Dacilor

Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, a fost dus cu mandat la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în dosarul deschis în urma incendiului de la Ferma Dacilor.
Alina Costache
17 ian. 2024, 18:34
Primarul de la Gura Vadului, dus cu mandat la audieri pentru incendiul de la Ferma Dacilor

Potrivit unor surse judiciare, la audieri au fost duși atât fostul primar al comunei, cât şi o funcţionară de la Urbanism. Potrivit anchetatorilor, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” a Fermei Dacilor au fost realizate cu încălcarea legii.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societăţii comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar şi a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ‘cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată’, desfăşurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova. Astfel, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire”, se arată într-un comunicat transmis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Citește și Sindicatul Europol arată condițiile revoltătoare în care lucrează polițiștii dintr-un sat de lângă Gherla, în judeţul Cluj: „Încăperi insalubre, gemuri din lemn bătute în cuie, sobă pe lemn şi conducta de gaz la poartă”

Demersurile şi măsurile dispuse pentru ”intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii, se arată în comunicatul Parchetului.

Conform lui, unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.

Anchetatorii au explicat că situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 5,45, a incendiului ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a opt persoane, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”. Procurorii arată că la nivelul primăriei au fost emise două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

„Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (…) – două acte materiale şi abuz în serviciu în formă continuată (…) – două acte materiale (…) Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 şi 29.09.2020, în calitate de funcţionar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcţionar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Funcţionarul public şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, a transmis Parchetul.

Citește și Peste 1.000 de blocuri din București, fără apă caldă și căldură. Lista străzilor afectate, publicată de Termoenergetica. Sectoarele 2 și 3 sunt grav afectate

„Cu privire la o altă persoană, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) şi abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcţionar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcţionarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a condiţiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, menţionează comunicatul indicat.

În ceea ce-l privește pe funcționarul din primărie, anchetatorii spun că a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu.

„La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale menţionate mai sus, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă””, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

 

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte