Niculina Stoican demontează acuzațiile lui Constantin Enceanu la adresa ei: „N-a avut un comportament adecvat în Ansamblu, calificativul ‘bine’ l-a primit pentru comportament, nu pentru activitatea profesională”

Răfuiala dintre Constantin Enceanu și Niculina Stoican e departe de a se fi terminat. Simțindu-se nedreptățit pentru faptul că a fost evaluat în cadrul Ansamblului Maria Tănase și că, la evaluare, a primit calificativul BINE, și nu FOARTE BINE, Constantin Enceanu a deschis proces împotriva instituției. Artistul îi acuză pe dirijorul instituției, Nicolae Drăghia, și pe managerul de la acel moment al Ansamblului, Niculina Stoican, că nu l-au evaluat corect.
Alina Costache
26 ian. 2024, 01:42
Niculina Stoican demontează acuzațiile lui Constantin Enceanu la adresa ei:

Constantin Enceanu a câștigat procesul care face referire la examenul de grad profesional, primind astfel avansarea dorită. Recent, artistul a avut câștig de cauză și în al doilea proces în privința evaluării, însă, decizia nu este definitivă.

Niculina Stoican vine puternic din spate și susține că acesta minte în multe privințe. De asemenea, artista precizează că instituția va face apel.

Într-o declarație dată pentru Star Popular, artista a explicat că Enceanu a primit calificativul BINE pentru comportament, și nu pentru activitatea profesională, iar acel calificativ i-a fost acordat de către șeful de secție, dirijorul instituției Nicolae Drăghia, și nu de către ea.

Niculina Stoican explică de ce Constantin Enceanu a primit calificativul BINE, și nu FOARTE BINE

Artista a afirmat că Enceanu a primit doar BINE pentru că nu ar fi avut un comportament potrivit în instituție, că nu a reacționat corespunzător vizavi de acțiunile instituției și de proiectele în care a fost implicat, că nu a manifestat disponibilitate.

Prima minciună pe care o spune dl Enceanu este că noi ne-am întâlnit în instanță. Nu am fost prezenți niciodată fața în față, în instanță, și nu am eu să-i dau niciun ban. El nu cu mine a avut acest proces, ci cu instituția. Nu, nu a câștigat decât în primă instanță, nu a câștigat definitiv. Instituția are avocați angajați și trebuie să meargă mai departe, să se facă apel și să meargă până la ultima instanță.

Atunci când va rămâne o decizie definitivă, abia atunci poate să vină să spună că a câștigat. El a făcut două acțiuni în instanță. Despre promovare a vorbit, despre acest dosar în care e vorba de fișa de evaluare este pentru prima oară când vorbește.

Citeste si Cel mai mare regret al lui Constantin Enceanu. Ce a simțit atunci când mama sa a murit: „Am fost supărat pe Dumnezeu”

Fișa de evaluare conține niște parametri care sunt analizați de șeful de secție, nu de manager, altă minciună pe care o spune. Nu i-am dat eu calificativ, ci șeful de secție, dirijorul instituție Nicolae Drăghia. Acești parametri cuprind analiza profesională și comportamentală. Se referă la felul în care te comporți în instituție cu șeful tău ierarhic, la felul în care reacționezi vizavi de acțiunile instituției, de activitățile în care ești implicat, de disponibilitatea ta… toate lucrurile acestea, conform fișei postului, nu că așa vrea șeful.

El nu a avut aceste disponibilități și nu a avut un comportament adecvat vizavi de această analiză, astfel a primit calificativul BINE pentru comportament. Sunt foarte multe motive pe care eu nu vreau să le dezvolt, și pe care firesc ar fi să le dezvoltăm abia atunci când decizia instanței va fi definitivă. Acest calificativ s-a referict strict la comportament, nu s-a referit o secundă la pregătirea lui profesională, la el ca artist”, a declarat Niculina Stoican pentru Star Popular.

Constantin Enceanu, despre faptul că Niculina Stoican nu mai e managerul Ansamblului Maria Tănase: „Am scăpat de stres”

Cântărețul a reclamat în instanță faptul că nu i-au fost recunoscute meritele și că nu a mai fost promovat în toți acești ani, de când Niculina este manager.

Am câștigat, da. Ansamblul va fi comasat, deci rămân. Mi s-a mărit salariul, cum am cerut, de la 1 noiembrie. Înainte de a se finaliza procesul, au avut loc examenele de grad și am promovat. Vorbim de examenele de grad profesional. Eu i-am dat în judecată pentru că am fost evaluat cu `bine`.

Citeste si Constantin Enceanu, despre cel mai mare șoc din viața lui: „Ea a plecat și n-am știut. Relațiile se răcesc și se destramă”

Domnul dirijor și doamna manager (Niculina Stoican, n. red.) mi-au dat doar bine. Eu am contestat, că am considerat că merit foarte bine. Au făcut o comisie la nivel de ansamblu și care mi-a dat calificativul `foarte bine`. Doar că doamna manager nu a ținut cont de asta. Așa că i-am dat în judecată.

 Pe acel calificativ am câștigat. Nu mă dezavantaja cu nimic, nu mă avantaja cu nimic. Dar am făcut-o din orgoliu, pentru orgoliul meu. Dacă mă întrebi, cred că asta era o răfuială. Dar acum nu mai e nici manager la noi, am și scăpat de stres”, a spus Constantin Enceanu, pentru Fanatik.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a răzgândit! Transferul la FCSB a picat: „Nu se pune problema!”
Capital.ro
Schimbare de reguli la bloc. Deciziile asociației de proprietari riscă nulitate. Poșta Română a tăiat serviciul legal
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! Legenda Craiovei a spus cine a fost cel mai mare fotbalist român: ”Fiecare are preferințele lui”
MediaFlux
Fonduri europene 2026: Se oferă ajutoare financiare cuprinse între 50.000 și 300.000 pentru români
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend