Economica.net: Philip Morris România, Angajator de Top pentru al zecelea an consecutiv

Philip Morris România recunoscută drept Angajator de Top, pentru al zecelea an consecutiv. Philip Morris International a primit, la rândul său, certificarea de Global Top Employer de la Top Employers Institute
Filip Stan
29 ian. 2024, 12:52
Economica.net: Philip Morris România, Angajator de Top pentru al zecelea an consecutiv

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de Top pentru al zecelea an consecutiv. Distincţia vine ca o recunoaştere a unui deceniu de excelenţă în practicile de resurse umane. Această recunoaştere poziţionează PMI în clasamentul celor mai doriţi angajatori, concentraţi pe îndeplinirea nevoilor unei forţe de muncă diverse, la nivel global.

Certificarea Angajator de Top este rezultatul unei evaluări independente realizate de Top Employers Institute, care recunoaște și Philip Morris International drept Global Top Employer pentru al optulea an consecutiv. Filialele PMI din alte 31 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia/Pacific au fost de asemenea recunoscute ca angajatori de top.

INTERVIU. Dragoş Bucurenci, Philip Morris România: fabrica din Otopeni este a doua fabrică la nivel european din punct de vedere al producţiei de consumabile pentru IQOS, după fabrica din Bologna. Peste 90% din producţia fabricii din Otopeni este exportată în 54 de ţări de pe 5 continente

„Când lucrezi cu oameni, nu te poți rezuma doar la obiective generale – oamenii sunt emoții, sunt nevoi, sunt energie și toate aceste lucruri nu pot fi ignorate. Această certificare nu doar că ne onorează, ea subliniază din nou că angajatorii de top sunt acele companii care își tratează cu respect colegii, le recunosc meritele, calitățile și implicarea. PMI a anunțat o investiție suplimentară de peste 130 de milioane de dolari în 2024, iar această investiție oferă o perspectivă pozitivă nu doar asupra dezvoltării fabricii noastre din Otopeni, ci și asupra atragerii de noi talente în organizația noastră. Pasiunea angajaților, dedicarea și talentul lor permit și accelerează tranziția companiei noastre către o Românie fără fum.” – a declarat Luminița Florea, Director People & Culture, potrivit economica.net

Programul Top Employers Institute certifică organizațiile pe baza participării și a rezultatelor sondajului HR Best Practice Survey („Cele mai bune practici în domeniul resurselor umane”). Acest sondaj acoperă șase domenii de resurse umane care cuprind 20 de subiecte, printre care Strategia pentru oameni, Mediul de lucru, Atragerea de talente, Învățarea, Diversitatea și Incluziunea, Bunăstarea și multe altele.

David Plink, directorul general al Top Employers Institute, a declarat: „Vremurile excepționale scot la iveală ce este mai bun în oameni și organizații. Am observat acest lucru în cadrul programului nostru de certificare a angajatorilor de top din acest an: o performanță excepțională din partea angajatorilor de top certificați în 2024. În această comunitate de organizații remarcabile, Philip Morris Internațional și-a dovedit angajamentul față de angajați la nivel global. Această consecvență a practicilor de resurse umane la nivel global caracterizează un grup exclusiv de companii care au obținut o certificare globală prin programul Angajatori de Top. Suntem mândri să anunțăm și să sărbătorim aceste companii și realizările lor în 2024.”

Philip Morris International, companie cu peste 79.000 de angajați în întrega lume, este una dintre cele 15 organizații internaționale care au primit anul acesta distincția Global Top Employer.

„Este o realizare extraordinară să fim recunoscuți, pentru al optulea an consecutiv, prin certificarea globală Angajator de Top, iar echipa noastră este extrem de mândră”, a declarat Fred Patitucci, Chief People & Culture Officer. „PMI nu mai este o companie care trece printr-o transformare – pentru că deja ne-am transformat. Dar călătoria noastră nu s-a încheiat, continuăm să ducem PMI la nivelul următor în misiunea noastră spre un viitor fără fum. Transformarea în realitate a viziunii noastre ambițioase este posibilă doar prin angajamentul și dedicarea angajaților noștri și vreau să mulțumesc tuturor celor implicați; acesta a fost și continuă să fie un efort de echipă!”

Citeşte şi
Kurnia Adhi Sulistyawan a fost numit director al fabricii Philip Morris România din Otopeni

Despre Top Employers Institute

Top Employers Institute este o autoritate globală în recunoașterea excelenței în practicile de resurse umane. Organizația contribuie la accelerarea acestor practici pentru a îmbogăți mediul de lucru. Prin programul de certificare al Top Employers Institute, companiile participante pot fi validate, certificate și recunoscute ca angajator preferat. Înființat acum peste 30 de ani, Top Employers Institute a certificat peste 2.200 de organizații din 122 de țări/regiuni. Acești angajatori de top certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste 9 milioane de angajați la nivel global.

Pentru mai multe informații, accesați: Top Employers Institute.

Material susţinut de PMI.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, confesiune despre cel mai greu moment din 2025: „Mii de gânduri în cap, telefonul suna non-stop”. Românul și-a spus povestea într-un documentar
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să permită accesul în apartament. Instanța dă decizia care este executorie de drept, fără somație
Playtech.ro
Taxa de carbon. Ce este şi cât vor plăti românii care îşi construiesc case în 2026
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Vasile. Cui îi spunem la mulți ani de 1 ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend