Chiuariu: Susţinem împărţirea CSM în două consilii, unul al judecătorilor şi altul al procurorilor

Tudor Chiuariu a declarat, miercuri, la finalul discuţiilor cu grupurile parlamentare ale PNL, că este susţinută, pentru revizuirea Constituţiei, ideea împărţirii CSM în două consilii şi schimbarea mecanismului de sancţionare a judecătorilor şi procurorilor.
Romania TV
22 mai 2013, 15:40
Chiuariu: Susţinem împărţirea CSM în două consilii, unul al judecătorilor şi altul al procurorilor

„Am decis că e mai bine ca actualul Consiliu Superior al Magistraturii, care reuneşte şi reprezentanţii ai judecătorilor şi reprezentanţi ai procurorilor, să funcţioneze, de fapt, în două consilii separate, să avem un Consiliu Superior al Puterii Judecătoreşti şi să avem un Consiliu al Procurorilor”, a spus Chiuariu.

El a precizat că liberalii consideră că nu este bine ca judecătorii şi procurorii aleşi să aibă atribuţii în sancţionarea judecătorilor şi procurorilor care i-au ales deoarece „e o contradicţie fundamentală şi un conflict de interese, care conduce la neexercitarea acestei atribuţii”.

Senatorul PNL a precizat că este susţinută varianta ca nu Consiliul judecătorilor sau cel al procurorilor să facă sancţionarea magistraţilor, ci o comisie de disciplină numită de către consilii.

Chiuariu a menţionat că o altă prevedere în cazul magistraţilor este aceea de a fi instituit principiul „egalităţii de poziţie procesuală, a egalităţii de arme între acuzare şi apărare în procesul penal”.

De asemenea, senatorul PNL a precizat că se pledează pentru egalitatea de tratament între contribuabil şi stat, astfel să nu existe un regim diferit între creanţele împotriva statului şi obligaţiile fiscale.

„Aşadar, să avem acelaşi regim juridic pentru creanţele împotriva statului şi pentru obligaţiile fiscale”, a mai susţinut Chiuariu.

Raportul Forumului Constituţional va fi predat pe 27 mai Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, iar aceasta va începe, din 29 mai, să „lucreze într-un ritm cât se poate de intens”, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, marţi, hotărârea Comisiei de revizuire a Constituţiei prin care se stabileşte ca Forumul constituţional să depună raportul până pe 27 mai, dată până la care mai pot depune amendamente şi parlamentarii.

Hotărârea Comisiei de revizuire a Constituţiei, prin care îşi modifică propriul regulament de funcţionare, a fost luată în data de 14 mai şi aprobată marţi de conducerea Camerelor, în cadrul şedinţei reunite a Birourilor permanente.

„În Comisia de revizuire am stabilit ca până pe 27 mai să se mai poată depune propuneri de modificare şi ca până la această dată să se prezinte şi raportul Forumului constituţional. Ca să poţi modifica regulamentul comisiei, e nevoie de aprobarea Birourilor permanente reunite”, a precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, chestorul Senatului Ioan Chelaru.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Analiza tragerii la sorți din Cupa României. Cum putem avea FCSB – Craiova/Dinamo în sferturi. Se prefigurează un alt derby și în semifinale
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claudia-Mariana David, o cunoscută și apreciată avocată din Hunedoara, s-a stins din viață subit, la 49 de ani
iamsport.ro
Cercetat pentru ucidere din culpă, Kader Keita a părăsit România și a fost prezentat oficial la noua echipă!
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat