Băsescu: Dezavuăm declaraţii ca cele ale preşedintelui Stratfor despre sistemul antirachetă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după discuţia cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România dezavuează declaraţii precum cea făcută de preşedintele Stratfor, George Friedman, legate de importanţa şi eficienţa sistemului de apărare antirachetă.
Romania TV
24 mai 2013, 11:12
Băsescu: Dezavuăm declaraţii ca cele ale preşedintelui Stratfor despre sistemul antirachetă

Preşedintele României l-a primit, vineri, la Cotroceni, pe secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, aflat în vizită oficială în România. La final, cei doi au susţinut o declaraţie de presă comună.

„Sigur, dezavuăm şi declaraţii ca cele făcute de George Friedman zilele trecute în care preşedintele Stratfor nu prea vedea importanţa şi eficienţa unui astfel de sistem„, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele l-a primit, pe 17 mai 2013, la Cotroceni, pe preşedintele şi fondatorul companiei Stratfor, George Friedman. „Întâlnirea a prilejuit un schimb de opinii, printre altele, despre rolul geopolitic al României în regiune, precum şi despre necesitatea constituirii Statelor Unite ale Europei pentru ca Europa să poată juca un rol major în deceniile următoare într-o piaţă din ce în ce mai globalizată. Domnul preşedinte Traian Băsescu i-a mulţumit domnului George Friedman pentru includerea României printre ţările vizitate şi a urat succes companiei Stratfor în proiectele viitoare”, informa Preşedinţia după acea întâlnire.

Preşedintele Stratfor, George Friedman, a făcut, recent, referiri la scutul antirachetă într-un interviu, în timpul vizitei făcute la Bucureşti în cursul acestei săptămâni. El a afirmat, între altele, că scutul este un simbol, dar nu apără de o ameninţare anume.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Gigi Becali știe primul 11 cu care România ar fi spulberat Bosnia: „Dacă Hagi spune că a greșit, pot vorbi acum”. Noua poreclă a lui Louis Munteanu
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte