Cazanciuc susţine că a refuzat iniţial propunerea lui Ponta de a ocupa funcţia de minstru

Robert Cazanciuc a declarat vineri că a refuzat iniţial propunerea lui Victor Ponta de a ocupa postul de ministrul al Justiţiei, însă premierul a revenit, fiind obişnuit cu prima lui reacţie, deoarece se cunoşteau din facultate, transmite Agerpres.
Romania TV
24 mai 2013, 19:47
Cazanciuc susţine că a refuzat iniţial propunerea lui Ponta de a ocupa funcţia de minstru

„Evident, m-a sunat premierul şi mi-a spus că are nevoie de mine în echipa de la Guvern. Sunt lucruri unde pot valorifica experienţa mea, atât ca procuror, cât şi ca secretar general de la Externe. (….) I-am spus ‘nu’ în prima fază, pentru că aveam multe proiecte la Ministerul de Externe de finalizat şi credeam că sunt destui oameni în ţara asta care pot fi miniştrii ai Justiţiei. Eu am o istorie în ai spune ‘nu’ premierului. Şi atunci când am fost în Corpul de control al premierului în 2001, când mi-a făcut propunerea de a pleca de la Parchetul General, în prima fază tot ‘nu’ i-am spus. Noi ne ştim din facultate. Am fost colegi de acelaşi an, în 1991-1995, la Facultatea de Drept, după care am lucrat împreună în Parchetul General, din 1998 până în 2001, premierul la o secţie operativă, eu la o secţie neoperativă”, a spus Cazanciuc, la B1 tv.

„I-am spus ‘nu’ în prima fază, iar el mi-a spus: Da, sunt obişnuit cu prima ta reacţie, aşa că te rog să te mai gândeşti, pentru că este un moment în care putem face lucruri împreună. Cred că putem să facem lucruri împreună şi, aşezat puţin, la a doua întâlnire i-am spus ‘da’ fără ezitare”, a adăugat Cazanciuc.

Robert Cazanciuc susţine că nu a fost surprins de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu s-a împotrivit numirii sale la Ministerul Justiţiei.

„Nu cred că sunt motive de fond pentru a respinge o propunere a unui om care are o anumită experienţă’, a răspuns Cazanciu unei întrebări, subliniind că s-a întâlnit cu Traian Băsescu de două-trei ori la diverse evenimente publice legate de Justiţie, unde au schimbat ‘câteva cuvinte, nu mai mult decât atât”.

Cazanciuc a recunoscut că soţia sa este ‘una din verişoarele’ premierului Victor Ponta şi a lucrat la Tarom timp de 20 de ani, unde a ocupat funcţia de director comercial din 2011, an în care ‘nu era domnul Ponta premier şi nici nu se pregătea să fie premier’.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Povestea incredibilă a eroului Laurenţiu Popescu. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran şi acum a adus Cupa României la Craiova
Capital.ro
Mesajul care schimbă cazul Călin Georgescu. Băsescu răstoarnă ce se știa despre anularea alegerilor: Toți o țineau cu rușii. Nu!
Playtech.ro
Harta salariilor din România în 2026: diferențe uriașe între județe. Domeniile unde românii au cele mai mari venituri în 2026
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Amenzi duble pentru cei care stau la bloc. Cât plătești acum dacă îți deranjezi vecinii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi