Bacalaureatul Olimpicilor 2013. Vezi cum puteai rezolva subiectele la limba română

SUBIECTE BACALAUREAT 2013 - ROMÂNĂ. Peste 200 de elevi calificaţi la olimpiade sau competiţii sportive internaţionale au intrat luni în focul probelor scrise ale Bacalaureatului 2013. Examenul a început la ora 9.00, iar absolvenţii claselor a XII-a au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva varianta 2. RTV.NET a stat de vorbă cu un profesor de limba română pe tema subiectelor de anul acesta.
Roxana Gagiu
27 mai 2013, 10:20
Bacalaureatul Olimpicilor 2013. Vezi cum puteai rezolva subiectele la limba română

Peste 200 de elevi calificaţi la olimpiade sau competiţii sportive internaţionale au susţinut, luni, proba scrisă la limba şi literatura română. Absolvenţii de liceu au avut la primul subiect nouă cerinţe pentru poezia „Din cerurile-albastre” de Mihai Eminescu. 

VEZI SUBIECTE BACALAUREAT 2013 LA ROMÂNĂ

Cristiana Petrescu, profesor de limba română la Liceul Teoretic Jean Monnet, a comentat pentru ROMÂNIATV.NET cele trei subiecte.

  • SUBIECTUL I:

Cadrul didactic spune că primul subiect se adresează elevilor care au obiceiul să mai citească din când în când câte o carte.

La primul subiect, elevul trebuia să numească un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: zâmbind şi odată. Pentru zâmbind puteau scrie surâzând sau complotând, iar pentru odată puteau scrie odinioară. A doua cerinţă era puţin mai dificilă. Rolul cratimei este pentru efectuarea corectă a picioarului metric, pentru că este vorba de verb. Între „i” şi „a” s-a format „şa” prin existenţa cratimei pentru ca poetul să intre în ritmicitate în piciorul metric. La trei era uşor să facă un enunţ în care să folosească o locuţiune/expresie care să conţină substantivul ochi. Şi celelalte cerinţe se făceau cu uşurinţă”, explică profesoara, care precizează că pentru a rezolva primul subiect elevii aveau nevoie de lectură suplimentară.

Un elev care nu a deschis o carte şi-n afara orelor de curs nu ar fi putut lua punctajul maxim. Puteau rezolva subiectul dacă ar fi fost la ore şi ar fi fost atenţi la ore, dacă nu au dat mesaje în timpul orelor, nu s-au pensat sau şi-au pilit unghiile. Aceşti elevi sunt păsări rare pentru că acum nu mai este la modă. Dacă cineva mai citeşte ceva, ca să nu bată în dizgraţia grupului, o face pe furiş. Lectura a ajuns să fie o ruşine. Sunt elevi care îmi spun că se feresc să fie văzuţi citind. A devenit un defect”.

  • Subiectul II

La subiectul II, absolvenţii de liceu au avut de scris un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre modul în care activitatea de voluntariat contribuie la dezvoltarea personală.

„Aici se putea descurca orice, puteau improviza orice”, a declarat Cristiana Petrescu.

  • Subiectul III

La subiectul III au avut un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman psihologic studiat. Eseul trebuie să aibă minimum două pagini.

„În cazul în care s-ar fi întâmplat să citească Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, elevii puteau scrie despre relaţia dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela, care din punct de vedere caracterologic regresează din fata bună, blândă, caldă, altruistă, în contact cu averea şi gaşca Anişoarei, şi devine snoabă, parvenită, arogantă, necinstită, infidelă. El este condamnat să fie martor acestei decăderi morale. Un alt exemplu de roman psihologic este Enigma Otiliei„, spune profesoara. 

Potrivit cadrului didactic, subiectele au fost uşoare şi se putea lua, fără prea multe bătăi de cap, nota 7.

„Toate subiectele au fost uşoare, la îndemână, nu au fost subiecte capcană, alunecoase, care să-i pună pe gânduri. Nu au fost subiecte răutăcioase care să-i determine să greşească, chiar şi pe cei bine pregătiţi, ca în anii trecuţi. Pentru aceaste subiecte se poate lua cu uşurinţă 7, cu condiţia să fie atenţi şi capabili să selecteze cerinţele. Un tip isteţ poate să facă o teză de 7, cu uşurinţă. Cu cratima de la primul subiect este posibil să o dea mulţi în bară”, a declarat cadrul didactic.

La această sesiune specială a bacalaureatului participă 209 elevi, dintre care patru sunt etnici maghiari şi unul este etnic german. Cei patru elevi de etnie maghiară vor susţine probele scrise în limba maternă, în timp ce elevul de etnie germană a ales să susţină în limba română toate probele, cu excepţia celei de evaluare a competenţelor lingvistice în limba maternă.

La sesiunea specială de Bacalaureat dedicată elevilor olimpici s-au înscris elevi din judeţele Alba, Cluj, Dolj, Constanţa, Botoşani, Neamţ, Maramureş, Tulcea, Timiş, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Vrancea, Brăila, Iaşi, Bacău, Sălaj, Hunedoara, Olt, Sibiu, Ilfov, Vâlcea, Mureş, Giurgiu, Mehedinţi, Suceava, Bihor, Bistriţa Năsăud şi din Bucureşti. Este vorba despre elevi olimpici calificaţi la olimpiade internaţionale de chimie, biologie, matematică, informatică, limba rusă, fizică, precum şi sportivi care vor participa la concursuri internaţionale de atletism, baschet, box, canotaj, ciclism, handbal, judo, kaiac, lupte, karate, biatlon, scrimă, tenis tir, dar şi de elevi care în perioada sesiunii de Bacalaureat din vară vor susţine examene de admitere la universităţi din străinătate.

Citeşte şi Reguli STRICTE la BACALAUREAT. Află ce poţi lua cu tine în sala de examen

Cei mai mulţi dintre candidaţii care se pregătesc pentru o competiţie sportivă sunt înscrişi la handbal – 37, atletism – 29, canotaj – 21, lupte – 17, judo – 16, baschet şi box câte 11, totodată există candidaţi pentru competiţii de călărie, ciclism, schi fond, patinaj artistic şi patinaj viteză, tir cu arcul, tenis şi tenis de masă, scrimă, snooker, taekwondo, motocros.

De asemenea, câte nouă candidaţi se pregătesc pentru concursurile internaţionale de biologie şi chimie, câte şapte pentru limba rusă modernă şi matematică, şase – fizică, cinci – informatică şi unul – geografie.


DailyBusiness
Marian Vanghelie, în instanță cu Oana Mizil. Fosta parteneră a politicianului a obținut ordin de protecție
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce studii are, de fapt, Gigi Becali. Facultatea pe care patronul de la FCSB și-a șters-o din CV: ”Am făcut-o la mișto”
Capital.ro
Ora de iarnă 2025. Au renunțat la schimbarea orei. Unde nu se mai dau ceasurile înapoi
Playtech.ro
Prima ninsoare în București vine înainte de decembrie. Meteorologii anunță o iarnă grea în România
Adevarul
Palatul romilor, copie a Casei Albe, înnebunește Internetul. Doi vloggerii l-au prezentat lumii întregi
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Cum arată seducătoarea de fotbaliști: „Nu mi-am făcut nicio operație”
kanald.ro
Accident cu 11 victime, inclusiv minori, în județul Ialomița! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Pe ce dată vine iarna în București, de fapt. Meteorologii Accuwerather anunță prima temperatura negativă în Capitală
iamsport.ro
”Bă, nu veni când semnează contractul! Ce ești tu, impresarul lui?! Cine a semnat pentru Alanya, Gică sau Ianis?” Și-a ieșit din minți după ce Hagi jr. a fost prezentat în Turcia
MediaFlux
Cu cât se măresc impozitele pentru locuințe și mașini în 2026. Pentru o categorie auto șoferii vor plăti mai puțin
stirilekanald.ro
Venezuela și SUA, noul război mondial? Cresc tensiunile între cele două state. Donald Trump dă liber armatei la atac
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…