Unul dintre tablourile furate din Olanda a fost ars – surse. DIICOT: Nu s-au primit rezultatele

Cel puţin unul dintre cele şapte tablouri furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam a fost ars în casa mamei lui Radu Dogaru, în urma expertizei cenuşii ridicate la percheziţii din locuinţa acesteia fiind găsite urme de la pictură, potrivit unor surse judiciare. Reprezentanţi ai Biroului de presă al DIICOT au declarat că cenuşa şi alte probe ridicate la percheziţiile făcute în casa mamei lui Radu Dogaru au fost trimise recent la experţi, dar instituţia nu a primit rezultatele.
Iulian Tudor
29 mai 2013, 06:39
Unul dintre tablourile furate din Olanda a fost ars - surse. DIICOT: Nu s-au primit rezultatele

Sursele citate au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că în urma expertizei făcute la laboratorul de specialitate al Muzeului Naţional de Artă s-au găsite urme de vopsea de la o pictură care ar avea o vechime de aproximativ un secol şi jumătate, precum şi ţinte metalice.

Potrivit aceloraşi surse,  nu se poate spune cu certitudine dacă urmele de vopsea găsite în cenuşă provin de la un tablou sau de la o ramă.

Gabriela Neagu, de la Biroul de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a declarat pentru MEDIAFAX că instituţia nu a primit până la această dată rezultatele expertizei cerute recent de către procurorii care fac urmărirea penală în dosarul privind furtul tablourilor din muzeul Kunsthal din Rotterdam.

Neagu a precizat că probele au fost trimise laboratorului de specialitate din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României de mai puţin de o lună, iar expertiza nu avea cum să fie finalizată într-un timp atât de scurt.

Potrivit Gabrielei Neagu, informaţia potrivit căreia expertiza ar fi fost finalizată şi rezultatul ei indică faptul că cel puţin un tablou din cele furate din Olanda ar fi fost arse în România este falsă.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5, în motivarea deciziei.

Suspecţii voiau să dea foc tablourilor, din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, precizând că există o interceptare în acest sens. În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, care a judecat recursul celor trei, procurorul DIICOT a arătat că Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reţinut şi asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune. Condrat a fost eliberat în 29 ianuarie din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii procurorilor DIICOT.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat că are certitudinea că, la un moment dat, o parte a tablourilor furate anul trecut de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost în România.

Surse judiciare au declarat anterior că tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Măcin din judeţul Tulcea, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.

La 15 martie, Judecătoria Sectorului 5 a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile de la momentul capturării, pe numele celui de-al patrulea suspect vizat în anchetă.

Procurorii din Köln susţin că suspectul, în vârstă de 46 de ani, încerca să şantajeze Fundaţia Triton, care deţinea şase dintre tabourile furate. Fundaţia împrumutase tablourile Muzeului Kunsthal pentru o expoziţie.

Anchetatorii români din acest caz au stabilit că tablourile ar fi fost duse după furt în locuinţa din Rotterdam a Nataşei Timofei, în vârstă de 19 ani, originară din Măcin. Tot acolo ar fi fost decupate şi scoase din rame pânzele furate, au declarat surse apropiate anchetei.

Nataşa Timofei era iubita lui Radu Dogaru în perioada plănuirii şi comiterii infracţiunii. Pentru a face legătura între româncă şi furtul de tablouri, anchetatorii olandezi au vizionat zeci de ore de înregistrări ale camerelor de supraveghere, au precizat surse apropiate anchetei.

Timofei a fost arestată recent în Olanda, fiind audiată în legătură cu furtul tablourilor de către doi ofiţeri ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de un procuror de la DIICOT, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Poliţiei Române.În acelaşi dosar a fost arestată şi mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au găsit, în urma unor percheziţii în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecţilor în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, patru arme de vânătoare.

În 5 martie, procurorii DIICOT şi poliţiştii au descins şi în localitatea Măcin, judeţul Tulcea, unde au făcut percheziţii la casa tinerei arestate în Olanda şi la alte locuinţe, fiind căutate probe pentru găsirea tablourilor furate.

În Măcin au domiciliul Alexandru Bitu şi Eugen Darie, în timp ce al treilea suspect din dosarul furtului de tablouri, Radu Dogaru, este originar dintr-o localitate de lângă Măcin.

DailyBusiness
Planta-minune care te scapă de muşte, ţânţari şi furnici. Lidia Fecioru: „Este aur curat”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Un elev din Argeș a luat 9,90 la BAC și a depus contestație. Rezultatul l-a făcut unic în județul său
Capital.ro
Statul ia bani de la români. Anunț de la Ministerul Finanțelor pentru românii peste 18 ani. Se achită de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Vijelii puternice cu rafale de 100km/h, în România. Cine scapă de caniculă chiar de azi?
DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Gigi Becali șochează România: Nu vreau pensie! Mai dau 100, să se facă bugetul!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Părinții cu venituri sub 3000 de lei ar putea fi scutiți de la plata CASS. Ce alte modificări se cer la noul pachet fiscal
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
PSD, în cădere liberă. AUR atinge un maxim istoric în cel mai...
Capital.ro
Fotbalul românesc își ia rămas-bun de la un nume istoric. Era o adevărată legendă. Echipa a anunțat vestea tristă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Zeci de scorpioni au invadat o comună din România. Temperaturile ridicate favorizează apariția acestora | VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România