Fratele lui Eugen Preda, Adrian, reţinut de procurorii DIICOT pentru cămătărie şi şantaj

Adrian Preda, fratele lui Eugen Preda, a fost reţinut de procurorii DIICOT, pentru cămătărie, şantaj şi aderare la un grup infracţional organizat, potrivit unor surse din Poliţie.
Romania TV
29 mai 2013, 12:53
Fratele lui Eugen Preda, Adrian, reţinut de procurorii DIICOT pentru cămătărie şi şantaj

Poliţia Română arată miercuri, într-un comunicat de presă, că un bărbat de 32 de ani, din Bucureşti, membru al grupării „Sportivilor”, a fost prins în flagrant în timp ce primea bani cu titlu de camătă de la o persoană pe care a şantajat-o şi ameninţat-o.

Acesta a fost reţinut de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti pentru aderare la un grup infracţional organizat, cămătărie şi şantaj, urmând să fie prezentat miercuri instanţei Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul reţinut este Adrian Preda, fratele lui Eugen Preda, acuzat că ar fi coordonat furtul armelor din depozitul Ministerului Apărării de la Ciorogârla.

În 29 martie, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul lui Eugen Preda în dosarul privind furtul armelor de la Ciorogârla şi i-a redus pedeapsa de la 15 la 12 ani de închisoare, în timp ce în cazul celorlalţi inculpaţi a fost menţinută hotărârea dată anterior de Tribunalul Capitalei.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următorul termen fiind stabilit în 20 septembrie.

În 9 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 15 ani de detenţie pe Eugen Preda, judecat alături de alte 16 persoane în cazul armelor furate de la unitatea militară din Ciorogârla.

Laurenţiu Dinu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă au primit pedepse de câte 12 ani de detenţie, iar Adrian Mincu a fost condamnat la nouă ani de închisoare. În cazul celorlaţi zece inculpaţi din proces, instanţa a stabilit pedepse de până la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, aplicând termene de încercare cuprinse între cinci şi şase ani.

În urma investigaţiilor, procurorii au stabilit că Eugen Preda, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă şi Nicolae Alexandru Iordan sunt autorii furtului celor 62 de arme de foc cu glonţ – o mitralieră de companie, pistoale mitralieră, pistoale model TT, pistoale model Cugir, pistoale model Carpaţi – şi alte materiale militare sustrase în luna ianuarie 2009 din depozitul unităţii militare 01916 din Ciorogârla.

De asemenea, procurorii au stabilit că membrii acestei grupări au fost implicaţi, în cursul anului 2009, în traficarea a aproximativ 124 de kilograme de heroină, valoarea acestor droguri fiind de aproximativ 2,5 milioane de euro. În urma monitorizării traficanţilor de droguri, anchetatorii au obşinut indicii cu privire la implicarea grupării lui Eugen Preda în vânzarea armelor sustrase de la Ciorogârla.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?