Un oficial rus susţine că Bucureştiul inoculează idei unioniste populaţiei din R. Moldova

Un director din cadrul Ministerului rus de Externe susţine că în Republica Moldova ar avea loc o politică de "românizare" promovată de Bucureşti, într-un interviu pentru postul de radio Vocea Rusiei, citat miercuri de Mediafax.
Romania TV
29 mai 2013, 12:37
Un oficial rus susţine că Bucureştiul inoculează idei unioniste populaţiei din R. Moldova

Oficialul rus şi-a exprimat îngrijorarea că România ar avea intenţia să inoculeze idei unioniste în conştiinţa cetăţenilor Republicii Moldova.

„Moscova a observat că în ultimele luni câteva ţări UE au cerut să fie restabilită cu orice preţ Alianţa pentru Integrare Europeană, ceea ce reprezintă un amestec în treburile interne ale unui stat suveran. Ţinând cont de componenţa multietnică a populaţiei din (Republica) Moldova, noi ne exprimăm îngrijorarea cu privire la politica de «românizare» promovată de Bucureşti, intenţia de a inocula în conştiinţa oamenilor idei unioniste”, a declarat Andrei Maslov, directorul Departamentului European al 4-lea în ministerul rus.

Oficialul a precizat că Moscova urmăreşte aceste teme şi reacţionează, inclusiv în calitate de mediator, în problema reglementării situaţiei din regiunea transnistreană.

„Locuitorii R.Moldova au dreptul să-şi stabilească singuri soarta. Presiunea externă nu contribuie la depăşirea crizei prelungite, ci doar la destabilizarea situaţiei, agravarea şi mai tare a procesului de reglementare a situaţiei din Transnistria”, a subliniat el.

Maslov a vorbit şi despre relaţia Rusiei cu Romînia. El a spus că, din păcate, în ultimii ani, din partea Bucureştiului a fost exprimată de multe ori o retorică neprietenoasă la adresa Rusiei.

„În prezent, climatul politic se schimbă simţitor. Partenerii noştri români sunt interesaţi de îmbunătăţirea relaţiilor, de intensificarea dialogului în jurul unei agende pozitive. O atitudine pragmatică privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale, lipsită de prejudecăţi şi stereotipuri, ar răspunde intereselor ambelor ţări, ar impulsiona cooperarea în toate direcţiile”, a adăugat oficialul rus.

Conducta de gaze South Stream, care va fi construită de Rusia, va ocoli România, care nu va beneficia de avantaje de pe urma tranzitului. Unii politicieni insistă asupra faptului că Moscova a adoptat o decizie politică şi ar fi vrut astfel să-i pedepsească pe români. Maslov afirmă că această conductă nu va trece prin multe alte state, traseul optim fiind ales în urma unui studiu de fezabilitate.

Oficialul rus a precizat că partenerii români nu s-au arătat interesaţi de participarea la South Stream, acordând prioritate proiectelor europene legate de transportul de gaze. Totuşi Maslov s-a arătat convins că există posibilităţi de sporire a cooperării ruso-române în sectorul combustibililor şi energiei, potrivit PRO TV Chişinău.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Corina Caragea, cucerită de o destinație din Europa: ”Are un farmec pe care îl găsești greu în altă parte”
Capital.ro
UPDATE Tribunalul București suspendă deciziile Congresului PNL. Reacția liberalilor: Vom căuta dreptatea până la capăt
Playtech.ro
Amendă de 200 de euro pentru o ținută banală de vacanță. Regula pe care turiștii trebuie să o știe în Italia
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Influencerul Connor Murphy și-a găsit sfârșitul într-un lac din Thailanda, în timp ce fugea de poliție. Martorii spun că ar fi avut un comportament neobișnuit
iamsport.ro
Gigi Becali a primit ”o sumă imensă” pentru Tavi Popescu. Decizia luată de patronul FCSB
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus totul la cale. Cum va fi oprit Putin
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?