Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor, inclusiv în România

Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor din UE, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia, vorbind despre investigaţia privind platforma Platts, ale cărei cotaţii influenţează preţurile inclusiv pe piaţa din România, potrivit Mediafax.
Romania TV
29 mai 2013, 12:44
Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor, inclusiv în România

Manipularea preţurilor petrolului, pentru care sunt anchetate mai multe companii petroliere mari şi furnizorul de informaţii Platts, a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor, a afirmat Almunia, comparând situaţia de pe piaţa petrolului şi carburanţilor cu investigaţia privind manipularea indicelui de dobândă LIBOR.

Cotaţiile Platts sunt utilizate la scară largă în industrie, la nivel global, influenţând şi preţurile din România.

Almunia a spus că ambele anchete vizează manipularea preţurilor prin sistemul de raportare, precizând că este prea devreme pentru a trage concluzii în privinţa investigaţiei pe piaţa petrolului, transmite Bloomberg.

Pe 14 mai, agenţii Comisiei Europene au efectuat controale neanunţate la sediul Platts din Londra şi la sediile Royal Dutch Shell, BP (Marea Britanie) şi Statoil (Norvegia).

Platts este o companie a grupului american McGraw-Hill Financial, iar cotaţiile calculate de aceasta pentru petrol şi carburanţi pe baza datelor raportate de companii sunt utilizate drept referinţă pentru preţuri în întreaga lume.

Platts colaborează cu anchetatorii şi a furnizat informaţii în sprijinul acestora. Compania continuă să publice preţurile de referinţă pentru petrol, inclusiv cotaţia North Sea Brent, în funcţie de care este evaluat peste jumătate din ţiţeiul aflat în circulaţie la nivel global.

„Ne aflăm încă în primele etape ale procedurii. Dacă se va confirma manipularea de facto, consumatorii vor fi suferit pagube uriaşe”, a afirmat Almunia.

Cele trei companii petroliere vizate de investigaţie au precizat că vor coopera cu anchetatorii.

Directorul general al Statoil, Helge Lund, a declarat recent că grupul norvegian tratează neregulile cu „toleranţă zero”. Şeful Shell, Peter Voser, a spus săptămâna trecută că grupul este devotat „celor mai înalte standarde”.

Investigaţia UE, care include inclusiv produse derivate din petrol şi biocarburanţi, subliniază lipsa de transparenţă a procedurilor prin care se stabilesc preţurile pe piaţa energiei, spre deosebire de standardele impuse pentru acţiuni sau pentru obligaţiuni emise de companiile din SUA, notează Bloomberg.

Totodată, aceasta este cea de-a treia anchetă din ultimul an privind indici de referinţă ai preţurilor din diverse domenii, după investigaţii privind manipularea indicelui de dobândă LIBOR de către bănci şi a indicelui ISDAFix, în funcţie de care sunt cotate deal-uri swap de 379.000 miliarde de dolari.

„Până la un punct, problema prezintă similarităţi cu indicii de referinţă din sectorul financiar şi cu investigaţiile pe care le derulăm în privinţa LIBOR, EURIBOR şi TIBOR. În aceste investigaţii, scopul nostru este să ne asigurăm că nu au existat înţelegeri între companii pentru a manipula preţurile prin sistemele respective de raportare”, a spus Almunia.

În ancheta privind manipularea dobânzilor, autorităţile UE au colaborat cu investigaţii similare derulate în SUA şi Marea Britanie, în urma cărora grupurile bancare Barclays, Royal Bank of Scotland şi UBS au fost sancţionate cu un total de aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Şeful de cabinet al lui Almunia, Alexander Italianer, a afirmat săptămâna trecută că manipularea preţurilor petrolului este posibil să fi afectat „milioane de europeni”.

Platts furnizează cotaţii de referinţă pentru piaţa de mărfuri interpretând date privind diverse tranzacţii, furnizate de companii petroliere.

Cele mai mari companii care furnizează carburanţi în România sunt OMV Petrom, OMV, Rompetrol, Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria) şi Eni (Italia), prezentă prin reţeaua de benzinării Agip.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat