Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj la aniversarea NATO: „România, pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei NATO în România şi al aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Alianței.
Alina Costache
07 apr. 2024, 11:39
Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj la aniversarea NATO:

Candidat la funcția de secretar general al NATO, președintele Iohannis a subliniat că Articolul 5 al Tratatului de la Washington, care consacră angajamentul față de apărarea colectivă, este mai relevant ca oricând, oferind o garanție a păcii și securității societăților democratice ale celor 32 de aliați.

România, în calitate de aliat de încredere, continuă să-și îndeplinească angajamentele și să contribuie la adaptarea NATO la noile provocări de securitate, consolidând astfel rolul său ca pilon de securitate și stabilitate în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic, subliniază Iohannis.

”Celebrăm, astăzi, 75 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, fundamentată pe valorile democraţiei, ale libertăţii individuale şi ale statului de drept.

Pe baza legăturii transatlantice puternice şi a solidarităţii de neclintit a statelor membre, NATO s-a adaptat continuu, în toţi aceşti ani, la modificările şi provocările multiple din mediul de securitate internaţional, sporindu-şi relevanţa strategică şi asigurând în permanenţă securitatea în zona euroatlantică.

În 1949, când a fost semnat, la Washington, Tratatul Nord-Atlantic, care a consacrat înfiinţarea NATO, lumea era afectată de începutul Războiului Rece, un episod dificil al istoriei postbelice care a durat patru decenii. Au urmat abordarea extinsă a securităţii şi înglobarea de către NATO a noilor membri din Europa Centrală şi de Est, iar după 11 Septembrie 2001 au devenit o prioritate pentru Alianţa Nord-Atlantică combaterea terorismului internaţional şi gestionarea noilor ameninţări asimetrice.

Astăzi, când aniversăm 75 de ani de la înfiinţarea NATO, războiul s-a întors în Europa din cauza agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, iar provocările actuale de securitate sunt dintre cele mai diverse şi complexe, de la cele convenţionale, la cele hibride, cibernetice şi până la cele neconvenţionale.

Cu atât mai mult, în acest context de securitate dificil, NATO rămâne unită, puternică şi se adaptează conceptual, structural, instituţional şi operaţional pentru a-şi menţine superioritatea militară cu rol de descurajare faţă de orice potenţial adversar. În ultimii 10 ani, postura NATO de descurajare şi apărare a fost întărită semnificativ, în special pe Flancul Estic, iar acest proces va continua, având la bază prevederile Conceptului Strategic al NATO adoptat la Madrid în 2022, care consacră descurajarea şi apărarea ca primă sarcină fundamentală a Alianţei Nord-Atlantice.

Articolul 5 al Tratatului de la Washington este astăzi mai relevant ca oricând, iar angajamentul faţă de apărarea colectivă ne oferă fiecăruia dintre cei 32 de Aliaţi, deopotrivă, garanţia unor societăţi democratice, în pace şi siguranţă.

În aceeaşi măsură, rămânem ferm angajaţi, ca Aliaţi, să ne consolidăm propriile capacităţi de apărare şi să contribuim echitabil la partajarea responsabilităţilor la nivelul NATO.

România se identifică deplin cu valorile democratice ale NATO şi acţionează cu responsabilitate şi hotărâre la nivel aliat, ca un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic. Vom continua să ne respectăm angajamentele şi să ne implicăm activ în procesul de adaptare a NATO la evoluţiile mediului de securitate, atât pe dimensiunea politică, cât şi pe cea militară a Alianţei Nord-Atlantice.

Alături de partenerii din Europa şi Asia-Pacific, vom  continua să întărim NATO, astfel încât să rămână cea mai solidă alianţă politico-militară din istorie.

Împreună suntem mai puternici, împreună suntem NATO!

La mulţi ani, NATO! La mulţi ani, România!”, este mesajul preşedintelui Iohannis, transmis de Administraţia Prezindeţială.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
Ministrul Transporturilor anunță deschiderea a 200 km de autostradă în 2026. Ce se întâmplă cu navigația pe Dunăre și răcirea centralei de la Cernavodă
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT