Fermierii români cultivă legal plante psihotrope. Producția este de aproximativ 1.400 de tone

În România se cultivă, legal, două tipuri de plante psihotrope, acestea fiind monitorizate de către Direcţiile pentru Agricultură. Sunt peste 572 de hectare de teren cultivate cu mac și cânepă pentru care se dau subvenții de la stat.
Alina Costache
09 apr. 2024, 14:51
Fermierii români cultivă legal plante psihotrope. Producția este de aproximativ 1.400 de tone

Fermierii români nu sunt prea interesați să cultive plante psihotrope, deși la nivel european trendul este invers. România a fost unul dintre marii producători, dar în prezent doar 34 de fermieri români cultivă cânepă pentru fibră pe numai 326,6 hectare, în timp ce cânepa pentru semințe a fost selectată de 32 de agricultori care au plantat 241,5 hectare, potrivit ultimelor date ale Ministerului Agriculturii furnizate Economica.net.

În total, sunt peste 568 de hectare cu cânepă, în condițiile în care în 2022, numai cânepa pentru fibră ocupa 707 hectare. În 1990, în România avea cânepă pe 16.629 de hectare și o producție de peste 72.100 de tone. De altfel, până în 1990, România a fost a treia ţară producătoare de cânepă din lume, dar includerea culturii pe lista plantelor narcotice a limitat spre zero interesul producătorilor. Mai mult, fiind o cultură care necesită foarte multă muncă fizică, mulţi au fost descurajaţi să mai cultive.

În schimb, în restul UE planta se cultivă pe suprafețe tot mai vaste, ajungînd la 33.000 de hectare în 2022. Cel mai mare producător este Franța (peste 70 % din producția UE), urmată de Țările de Jos și Austria.

Citește și: Propunere RADICALĂ din partea unui fermier: „APIA să dea subvenții doar de la 10 hectare în sus”

Cânepa este o importantă planta textilă datorită însușirilor deosebite ale fibrelor asigurând producții potențiale mari de peste 3.000 kg de fibre la hectar. De asemenea, semințele (fructele de cânepă) pot avea utilizări diverse: pentru extragerea uleiului industrial și comestibil, pentru fabricarea lacurilor și vopselelor și a substitutelor proteice nutritive.

90% din suprafaţa totală cultivată cu cânepă în România este exploatată de trei societăţi controlate de grupul olandez HempFlax, care deține în țara noastră, la Alba Iulia, și o unitate de producție materiale de construcții.

Citește și: Subvenții APIA 2024. Când se deschide aplicația unde pot fi depuse cererile

Este vorba despre Agraficient SRL, Dronkers Ground SRL şi Agro Paraiso Sebeş SRL care exploateză în Sebeş, Pianu şi Petreşti, judeţul Alba, cele aproximativ 600 de hectare, reprezentând jur de 90% din suprafaţa totală cultivată cu cânepă din România.

Producția locală din 2023 a fost de peste 1.300 de tone. Pentru cultura de cânepă pentru fibră se acordă ajutor naţional tranzitoriu – ANT 3,  în valoare de 10,3763 euro pe hectar.

Pe lângă cânepă, în România se cultivă și mac, pe 4,5 hectare în 2023, cultivate de către 22 producători  locali care au obținut 2,46 de tone.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT