Un prinţ saudit a cheltuit 15 milioane de euro la parcul Disneyland din Paris

Un prinţ saudit a cheltuit, la sfârşitul lunii mai, 15 milioane de euro la parcul de distracţii Disneyland Paris, cu ocazia unui sejur de trei zile, în timpul căruia a vizitat multe atracţii şi a asistat la numeroase spectacole, alături de 60 de invitaţi.
Alina Costache
03 iun. 2013, 12:16
Un prinţ saudit a cheltuit 15 milioane de euro la parcul Disneyland din Paris

Prinţul Fahd al-Saud şi-a petrecut vacanţa la Disneyland Paris în perioada 22-24 mai.

„Evenimentul a fost organizat cu titlu privat” de serviciul Euro Disney dedicat rezervărilor speciale pentru comitetele companiilor, firmelor şi persoanelor private, a confirmat grupul Disney.

Pe durata sejurului său, prinţul, care a sărbătorit în acest fel obţinerea diplomei universitare, „a privatizat parcul pe landuri”, ceea ce înseamnă că anumite spaţii îi erau rezervate în timpul zilei, ca şi dimineţile, înainte de deschidere, şi seara, după închidere.

În total, prinţul a avut alături de el circa 60 de persoane. Spectacole inedite au fost organizate pentru ei, cu „personaje rare” ale grupului Disney.

Potrivit unei surse, „un serviciu de securitate special a fost implementat” pentru acest vizitator, unul dintre cei mai buni clienţi ai parcurilor Disney.

Parcul, care a primit 16 milioane de vizitatori în 2012, realizează o parte din cifra sa de afaceri din astfel de vizite private.

Cele 15 milioane de euro cheltuite reprezintă însă doar o picătură de ocean în activitatea financiară a grupului: din octombrie 2011 până în septembrie 2012, Disneyland, numărul 1 european în domeniul parcurilor de distracţii, a avut o cifră de afaceri de 1,324 miliarde de euro şi o pierdere netă de 85,6 milioane de euro.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Și-a găsit echipă după un an și șapte luni de coșmar la Dinamo: ”M-am gândit să renunț!”
Capital.ro
Curs valutar joi, 23 iulie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Facultatea unde concurența a ajuns la 21 de candidați pe un loc. Specializările care atrag cei mai mulți absolvenți de liceu
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Tulcea! Cetățenii sunt avertizați asupra unor posibile căderi de obiecte din aer: „Adăpostiți-vă în beciuri”
iamsport.ro
Giovanni Becali l-a enervat la culme pe Costin Ștucan: ”Bă, dar ești chiar ultimul om?”
MediaFlux
Horoscop 23 iulie. Apar oportunități din locuri neașteptate. Cine câștigă bani și cine trebuie să spună un „nu” hotărât Introducere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România