Topul sexy-aspirantelor în politică

Chiar dacă interesul românilor pentru politică a ajuns la cote dramatic de joase, există o categorie a populaţiei de-a dreptul topită după viaţa de partid. Categoria de care vorbim este cea a piţipoancelor. Sau a sexy-aspirantelor. În 2011, ele au apărut precum ciupercile după ploaie. Şi-au dat jos din hăinuţe, au pozat în ipostaze provocatoare, iar în faţa bliturilor şi camerelor de filmat au spus „Vreau să reuşesc în viaţa politică!”.
ionut.dumitrescu
22 dec. 2011, 11:30
Topul sexy-aspirantelor în politică

Azi le vedeţi pozele în reviste glossy sau pe conturile lor de Facebook. Mâine, s-ar putea să le citiţi numele pe buletinele de vot. RTV.net vă prezintă sexy asprirantele din politică.

Roxana Golban

Roxana Golban est o tânară de 20 de ani, membră PSD Timiş, al cărei pictorial a apărut pe prima pagină în Playboy la începutul anului trecut. Gestul său a stârnit şi reacţii pro, dar şi contra. Unul dintre cei “contra” a fost chiar preşedintele PSD, Victor Ponta. „Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţă va fi mult mai apreciată, declara el după apariţia pictorialului.

 

Raluca Boancă

Liberalii au şi ei o bombă-sexy. Culmea, tot din Timiş. Raluca Boancă (24 de ani) a pozat în celebra pagină 5 a tabloidului Libertatea. Ulterior a avut o apariţie şi pe prima pagină a revistei FHM. „Nu cred că Elena Udrea este singurul model în politică. Şi Partidul Naţional Liberal are multe valori, printre care se numără şi multe femei. Doresc să ma implic mai mult în activitatea PNL, la fel cum am făcut-o pe durata campaniei lui Crin Antonescu”, spunea ea anul trecut.

 

Bianca Jurcă

Are 25 de ani şi e membră PDL de la 19. Este fiica directoarei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Timiş, care a angajat-o anul trecut consilier taman la cabinetul său. Are un blog personal unde a postat nenumărate poze sexy, sau provocatoare. „Unde scrie că politica este lumea bărbaţilor? Femeile care sunt frumoase au mai mult succes în politică. Frumuseţea e o rampă de lansare”, scrie ea pe blog.

 

Laura Diana Bota

În ipostaze sexy a pozat şi şefa femeilor democrat-liberale din Satu Mare. Laura Diana Bota, medic stomatolog de profesie, preşedinta femeilor din PDL Satu Mare, a postat pe pagina de Facebook câteva fotografii sexy realizate pentru un calendar.

 

 

Alina Plugaru

Cunoscuta actriţă de filme porno Alina Plugaru are şi ea aspiraţii politice. Ea a avut în 2007 o tentativă nereuşită de a se înscrie în PLD, fost formaţiune politică înfiinţată de Teodor Stolojan. Cel care s-a opus atunci intrării sale în partid a fost chiar Stolojan, motivând că o va primi, doar dacă „îsi schimbă profesia” . Ulterior, Plugaru a mai încercat să se înscrie şi în Partidul Conservator, făra succes şi de această dată.

 

Sânziana Buruiana şi Andreea Tonciu

Sânziana Buruiană şi Andreea Tonciu sunt două pitipoance autohtone care, mai în glumă mai în serios, şi-au manifestat şi ele aspiraţii politice. Într-o emisiune TV tabloidă au declarat că vor să înfiinteze Partidul manechinelor. Cităm şi fragmente din strategia politică enunţată de ele: „Modelele apetisante să ia loc burtoşilor din Parlament. În acest mod se vor atrage cu siguranţă investitori în România. Pensionarii, îi vom trimite pe croaziere de lux, gen Cătălin Botezatu. Cei care nu au luat Bac-ul: băieţii vor primi un voucher la masaj erotic, iar fetelor cursuri de seducţie cu Monica şi Ramona Gabor: cum să cucereşti un miliardar!”.

Roxana Marinescu şi Andreea Podărescu

Ridicolul tandem Buruiană-Tonciu are un cuplu rival pe măsură– pe Roxana Marinescu şi Andreea Podărescu, care au anunţat şi el că vor să acapareze scena politică, înfiinţând Partidul Brunetelor, cu următorul program social – oamenii să doneze hainele care nu le mai poartă celor săraci.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
„Vai, vai, vai! Le vine și lor rândul”. Polemică pe arbitraj între Gigi Becali și Mihai Rotaru: „Hai să vedem la meciurile directe”
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Ce trebuie să faci cu frunzele uscate din curte? Iei amendă de 20.000 de lei dacă le dai foc
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
E convins că încă un finanțator din SuperLiga ”se bagă” peste antrenor: ”Bineînțeles că o face! Așa au fost obișnuiți, exact ca Gigi”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai