Mieii românești, vânduți în țările arabe înainte de Paște: „A venit tirul și i-am încărcat. 800 de miei am vândut pentru export”

Mai e aproape o săptămână până la Paște și deși se obșnuiește ca pe masă în această perioadă românii să aibă preparate din carne de miel, în ultimii ani mielul a fost înlocuit cu porc și pui. Prețul pentru carnea de miel este mai mare, iar comercianții profită de cererea mai crescută în perioada Paștelui și majorează și mai mult prețurile.
Alina Costache
25 apr. 2024, 12:47
Mieii românești, vânduți în țările arabe înainte de Paște: „A venit tirul și i-am încărcat. 800 de miei am vândut pentru export”

Zeci de mii de miei din județele Galați și Vrancea vor ajunge anul acesta în ţările arabe. Arabii trimit tirurile şi încarcă mieii în viu, direct de la stână.

Familia Patrichi deţine o fermă cu peste 2.000 de oi în localitatea Frumușița, aflată la aproximativ 30 de kilometri de orașul Galați. Anul acesta, producția a fost bună. 800 de miei au fost vânduți în viu, către țările arabe, la prețul de 22,5-23 lei kilogramul.

„A venit tirul și i-am încărcat. 800 de miei am vândut pentru export, în țările arabe. Miei au cântărit în medie 30 de kilograme. Noi suntem mulțumiți pentru că vindem marfa, nu rămânem cu ei. Pe piața internă nu avem loc, din păcate. Am mai păstrat 200 de miei pentru prăsilă, dintre care 100 o să-i vindem la noi. Carcasa de un kilogram carne de miel costă 35-45 de lei kilogramul”, spune Ștefan Patrichi, citat de Adevărul.

Citește și: Rețetă de ciorbă de miel. Chef Ștefan Popescu a dezvăluit micile sale trucuri pentru ca zeama să iasă așa cum n-ai mai mâncat niciodată! ”Va fi mai gustoasă dacă faci asta”

Fermierul spune că arabii plătesc mai bine și apreciază carnea de miel. „Dacă nu ar veni cei din țările arabe să ne cumpere mieii, am fi intrat în faliment. Românii nu sunt învățați să mănânce carne de miel. Comuniștii ne-au spus că trebuie să mâncăm pește congelat, nu carne de miel! Așa am fost crescuți”, a mai spus fermierul din Galați.

Citește și: Românii care vor să producă nuggets din carne de miel. Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări

Nu este singurul fermier care preferă să-și vândă marfa arabilor. La fel a făcut și Ion Ţuţu din judeţul Vrancea. A învăţat meseria de la părinţii şi bunicii săi, care se ocupau tot cu creşterea oilor. An de an, mieii pe care acesta în crește în ferma sa pleacă la export, în țările arabe.

„Am vândut anul acesta 400 de miei. Au venit cu tirurile, i-au încărcat. Merg toți la export în țările arabe. Prețul a fost 23 de lei kilogramul în viu. Mieii care au rămas în fermă vor fi sacrificați și vânduți în piață cu 50 de lei kilogramul”, spune fermierul Ion Țuțu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Sigla lui Dinamo, motiv de scandal în direct Andrei Nicolescu vs Dănuț Lupu: „E o minciună care inflamează spiritele!” / „Ceartă-te cu domnul Badea!”
Capital.ro
Vremea se schimbă radical în România. Canicula este urmată de furtuni, vijelii și o răcire accentuată
Playtech.ro
Poți parca mașina în fața propriei porți? Situația în care proprietarul poate fi amendat chiar dacă locuiește acolo
Adevarul
Vacanță în Delta Dunării, pe ape la niveluri record. Guvernatorul Florin Stăneață: „Se poate ajunge în orice punct de interes”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat