Marcel Ciolacu le propune un compromis angajaţilor din Guvern care sunt în grevă japoneză: „Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un teambuilding, pentru că nu a apucat să cunoască toţi angajaţii din Guvern, însă după ce iese la pensie.
Mircea Filipescu
17 mai 2024, 20:41
Marcel Ciolacu le propune un compromis angajaţilor din Guvern care sunt în grevă japoneză:

„Am înţeles că au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie. Eu sunt un om foarte deschis şi am stat de vorbă cu fiecare categorie în parte”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre faptul că angajaţii din Guvern au intrat în grevă japoneză, vineri la Piatra Neam.

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvenrului se află, vineri, în grevă japoneză şi au afişat anunţul „grevă japoneză” pe uşile birourilor din Palatul Victoria sau poartă banderole pe braţ.

Premierul Marcel Ciolacu le-a răspuns sindicaliştilor din muzee care i-au oferit acestuia un contract de voluntariat pentru patru ore pe zi şi le-a spus că se pune la dispoziţie, dacă este nevoie şi merge voluntar la Muzeul Antipa, de „Noaptea muzeelor”, pentru că e cel mai aproape de Guvern.

Preşedintele PSD a mai precizat că există deschidere şi i-ar plăcea să stea la o masă cu sindicaliştii şi să discute aşezat pentru că „nu e nimeni nici obtuz, nici pornit”. El a mai spus că evenimentul „Noaptea muzeelor” aduce „o atractivitate, o poveste şi creează un spirit, de aceea i se pare că „nu trebuie să aduci atingeri unui spirit şi unei poveşti frumoase chiar pentru un interes direct”.

„Ştiţi că trece Noaptea Muzeelor. E o noapte. De asta îi şi spune Noaptea Muzeelor. Fiecare categorie are specificul ei. De exemplu, muzeografii au problema că s-au mărit salariile în educaţie şi reclamă faptul că fac aceeaşi muncă şi retribuirea este diferenţiată. La fel cum am pornit şi noi cu salariul minim la nivel european, fiindcă aceasta este logica de bază, pentru aceeaşi muncă, indiferent unde trăieşti, că trăieşti în România, la Bucureşti sau la Paris, aceeaşi muncă trebuie să fie plătită la fel. Eu am spus că nu îmi place când e un serviciu public, cu adevărat dânşii vor fi voluntari pentru acest serviciu. Noaptea muzeelor aduce o atractivitate şi o poveste deja. Creează un spirit. Nu trebuie să aduci atingeri unui spirit şi unei poveşti frumoase chiar pentru un interes direct. Discuţiile le-am avut şi săptămâna viitoare în şedinţa de Guvern o să încercăm să reglăm situaţia”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre „Noaptea Muzeelor” şi despre ameninţarea sindicaliştilor din domeniu că nu vor mai participa la eveniment, vineri la Piatra Neamţ.

Citeşte şi: Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei

Premierul a adăugat că se pune la dispoziţie, dacă este necesar şi stă voluntar, sâmbătă noaptea, timp de patru ore la Muzeul Antipa, pentru că e cel mai aproape de Palatul Victoria.

„Mai mult m-am pus la dispoziţie, dacă e nevoie. Sâmbătă o să încerc mă grăbesc spre casă. Mă duc şi eu voluntar. Cel mai aproape de Guvern e Muzeul Antipa şi patru ore stau şi eu voluntar. O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă. Dar mi-ar plăcea mult să nu mai folosim, mai ales dacă este deschidere, hai să stăm la masă şi să discutăm aşezat, fiindcă nu e nimeni nici obtuz, nici pornit. Există nişte limite pe care trebuie să le respectăm şi să ne încadrăm. Cu certitudine România are nevoie de o normalitate, de o abordare echilibrată şi categorică. România are nevoie de reforme, de o reaşezare a lucrurilor într-o direcţie corectă”, a concluzionat Ciolacu.

Angajaţii din 80% din muzeele publice din România îi oferă premierului Marcel Ciolacu „oportunitatea culturală de a vizita doar entităţile pentru care Guvernul, în înţelepciunea sa, a considerat că merită o recunoaştere a muncii”, precizează un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”. Afirmaţia vine după ce sindicaliştii „au luat act cu îngrijorare şi consternare de declaraţiile publice” ale prim-ministrului, „care jignesc şi desconsideră profund o întreagă categorie profesională”. Ei îi propun şefului Executivului un contract de voluntariat de patru ore pe zi.

„Pentru această ediţie aniversară a Nopţii Muzeelor, angajaţii din 80% din muzeele publice din România, altele decât cele ce au ca ordonator de credite Ministerul Educaţiei, au hotărît să vă ofere oportunitatea culturală de a vizita doar entităţile pentru care Guvernul, în înţelepciunea sa, a considerat că merită o recunoaştere a muncii”, au transmis sindicaliştii.

Federaţia CulturMedia, în numele tuturor angajaţilor din muzeele şi bibliotecile publice din România, altele decât cele din subordinea Ministerului Educaţiei, reprezentând peste 90% din personalul angajat în domeniu, îi solicită scuze publice prim-ministrului „pentru afirmaţiile nefondate şi cu greu calificabile ca responsabile pentru un înalt oficial guvernamental”.

Sâmbătă, de Ziua Internaţională a Muzeelor, protestul se va desfăşura între orele 16.00 şi 19.00 în faţa Ministerului Culturii şi de la ora 19.45 în Piaţa Victoriei, alveola centrală.

Guvernul a discutat, în şedinţa de joi, propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele ţării Ciolacu a declarat că Ministrul Finanţelor trebuie să confirme aplicarea acestor soluţii şi actul legislativ, pentru a-l aproba săptămâna viitoare, într-o altă şedinţă a Executivului.

Citeşte şi: Gabriela Firea promite construirea unui nou aeroport în București: „Avem susținerea premierului Ciolacu”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Actorul celebru care a jucat rolul lui Erling Haaland într-o reclamă filmată înainte de Cupa Mondială. Cum apar cei doi
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 9 iunie. Benzina și motorina s-au ieftinit în marile orașe din România. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Încep înscrierile la Școala de Vară 2026 în Sectorul 6. Cine poate participa și cât trebuie să plătească părinții
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți