Tragedia unui copil de 10 ani aflat în MOARTE CEREBRALĂ a salvat viaţa a trei oameni

Părinţii unui băiat de zece ani, care a ajuns în comă la spital, sâmbătă, după ce poarta de pe un teren de fotbal a căzut peste el, în localitatea dâmboviţeană Glodeni, şi-au dat acordul ca organele copilului să fie donate, în condiţiile în care acesta a intrat în moarte cerebrală.
Romania TV
06 iun. 2013, 13:59
Tragedia unui copil de 10 ani aflat în MOARTE CEREBRALĂ a salvat viaţa a trei oameni

Bunicul copilului a declarat că, sâmbătă, băiatul a mers, împreună cu tatăl său, la un meci de fotbal desfăşurat pe un teren privat din oraşul Pucioasa. La un moment dat, băiatul a intrat pe teren, în spatele unei porţi, s-a agăţat de bară, iar poarta, care avea peste 200 de kilograme şi nu era prinsă în pământ, a căzut peste el.

Ulterior, copilul a fost transportat în comă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, iar miercuri seară a intrat în moarte cerebrală.

În aceste condiţii, părinţii băiatului şi-au dat acordul ca organele copilului să fie donate. Ficatul a fost deja prelevat şi a ajuns la o fetiţă de zece ani din Republica Moldova, iar rinichii la doi pacienţi de la Spitalul Fundeni, aflaţi pe lista de aşteptare.

Copilul era elev în clasa a III-a şi avea rezultate foarte bune la învăţătură, fiind, de asemenea, înscris la o echipă de fotbal de juniori.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz, primele concluzii arătând că băiatul s-a autoaccidentat, astfel că administratorul bazei sportive unde a avut loc tragedia nu poate fi tras la răspundere, în condiţiile în care legislaţia în domeniu arată că pe terenurile de dimensiuni reduse porţile nu trebuie fixate.

Patronul terenului de fotbal a susţinut că baza sportivă unde a avut loc accidentul îndeplineşte toate cerinţele, iar regulamentul de ordine interioară, afişat la loc vizibil, interzice ca persoanele care nu joacă fotbal să intre pe teren.

„Avem un regulament în care se precizează clar că persoanele care nu joacă în teren nu au acces în incinta acestuia. Regulamentul este foarte clar şi nu am ce să comentez mai mult, nu avea ce să caute acolo, nu numai copilul, ci oricine care nu avea treabă cu jocul. Este o durere mare, nu am cuvinte”, a spus patronul terenului, Romică Ciobanu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Șumudică aruncă bomba: Drăguș poate semna în SuperLiga, dar nu cu FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A fost găsit trupul lui Ionuț, tânărul de 23 de ani care s-a răsturnat cu skijetul la Dubova. Era căutat de 2 zile
iamsport.ro
Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România