Şapte medicamente ar putea fi retrase de pe piaţa din România. Două dintre ele sunt utilizate în oncologie

Șapte medicamente ar putea fi retrase de pe piața din România, conform recomandărilor experților Agenției Europene a Medicamentului (EMA). Aceste recomandări vizează suspendarea autorizațiilor pentru câteva sute de produse care au în comun studii desfășurate într-un centru din India.
Filip Stan
28 mai 2024, 07:57
Şapte medicamente ar putea fi retrase de pe piaţa din România. Două dintre ele sunt utilizate în oncologie
Şapte medicamente ar putea fi retrase de pe piaţa din România. Două dintre ele sunt utilizate în oncologie

Şapte medicamente ar putea fi retrase de pe piaţa din România. Printre acestea se numără și două medicamente utilizate în oncologie. Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Răzvan Prisada, a declarat că o comisie din cadrul instituției va analiza situația, asigurându-se că suspendarea autorizației nu va întrerupe continuitatea tratamentului pacienților cu cancer.

„Toate autorizările care au avut la baza lor studii de bioechivalenţă desfăşurate la acel centru din India vor fi reevaluate, iar autorizaţiile pe întreg teritoriul Uniunii Europene vor fi, cel mai probabil, suspendate. Deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă li se va oferi o perioadă de un an de zile în care să poată veni cu alte studii în susţinerea autorizării respective desfăşurate în centre care respectă regulile de bună practică clinică. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, evident că autorizaţiile respective vor fi retrase. Aceasta este o măsură care va fi luată la nivelul tuturor statelor membre”, a explicat preşedintele ANMDM.

Citeşte şi: Cele cinci medicamente care pot provoca pierderi de memorie. Lista completă

În acord cu statele membre ale Uniunii Europene și la recomandarea EMA, Comisia Europeană a cerut, vineri, suspendarea autorizațiilor de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs. Motivul invocat este fiabilitatea insuficientă a datelor de testare Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a confirmat recomandarea de suspendare sau neacordare a autorizațiilor pentru o serie de medicamente generice testate de Synapse Labs.

Decizia EMA se bazează pe o evaluare științifică realizată la cererea agenției spaniole pentru medicamente, care a inspectat laboratorul din India și a raportat neregulile către EMA. Conform unui comunicat al Comisiei Europene, inspecția a dezvăluit nereguli în datele studiilor și în gestionarea documentației și sistemelor informatice ale laboratorului.

„UE dispune de un proces strict şi riguros de aprobare a medicamentelor şi de farmacovigilenţă, pentru a asigura cele mai înalte standarde pentru medicamentele din Uniunea Europeană. În urma evaluării sale ştiinţifice, EMA a stabilit că testele Synapse Labs privind aceste medicamente generice nu îndeplineau cerinţele stricte ale UE în materie de dovezi pentru a demonstra că sunt echivalente cu medicamentele de referinţă. În acord cu statele membre ale UE, autorizaţiile de comercializare naţionale vor fi suspendate până când producătorii vor putea furniza date valabile şi fiabile pentru a demonstra echivalenţa. Aceasta înseamnă furnizarea de date care să demonstreze că medicamentele generice eliberează în organism aceeaşi cantitate de substanţă activă ca medicamentele de referinţă”, precizează EMA.

Pentru a evita riscul de penurie, autoritățile naționale pot amâna suspendarea cu până la 2 ani pentru medicamentele considerate critice la nivel național. Această perioadă de tranziție permite producătorilor să pregătească și să transmită date valide și fiabile pentru reevaluare.

Citeşte şi: Tratamentul pentru răceală care îţi pune viața în pericol. UE ia în calcul să retragă aceste medicamente de pe piață

Comisia Europeană și autoritățile naționale vor continua să monitorizeze îndeaproape situația, colaborând pentru a se asigura că studiile privind medicamentele din UE sunt efectuate la cele mai înalte standarde. În cazul nerespectării standardelor impuse, autoritățile vor lua măsuri pentru a asigura integritatea datelor utilizate în aprobarea medicamentelor. CHMP a adoptat recomandarea inițială în decembrie 2023, în urma unei inspecții care a relevat nereguli în studiile de bioechivalență efectuate de Synapse Labs.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi și Adelina Chivu l-au nășit la Mykonos pe milionarul român! Evenimentul a fost organizat în mare secret
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bacșișul plătit cu cardul la restaurante sau baruri. Explicația care îi face pe unii ospătari să prefere cash-ul
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Trista realitate: de ce nu a devenit tehnician marele fotbalist despre care Cornel Dinu spunea că ”are minte de antrenor”
MediaFlux
Alimente mai ieftine în magazine. Decizia a fost luată în Parlament
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți