Ciolacu: Cel mai rău este să fim vătafi când ocupăm o anumită funcţie în administraţia locală

Preşedintele PSD s-a aflat miercuri pe Valea Doftanei şi în judeţul Prahova, precizând încă o dată că "administraţia locală nu trebuie să aibă culoare politică"
Filip Stan
29 mai 2024, 22:26
Ciolacu: Cel mai rău este să fim vătafi când ocupăm o anumită funcţie în administraţia locală

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, la Valea Doftanei, că administraţia locală nu trebuie să aibă culoare politică, el adăugând că „cel mai rău este să fim vătafi când ocupăm o anumită funcţie”.

„Administraţia locală nu trebuie să aibă culoare politică. Există 30 de zile de campanie, iar după aceste 30 de zile de campanie, toată lumea trebuie să se unească şi să vadă interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă, care i-au ales. Restul sunt poveşti, restul… vom continua să stăm în aceeaşi paradigmă de foarte mult timp şi cel mai rău (…), mai ales la noi la români, este să fim vătafi când ocupăm o anumită funcţie şi să credem că noi vom împărţi dreptatea cu primari care au aceeaşi culoare politică cu tine, cu primari care te deranjează, având aceeaşi culoare politică cu tine. Împarţi dreptatea împotriva primarilor care nu sunt de culoare politică cu tine. Toţi cei care au avut această abordare în politică, mai ales în administraţia locală, au pierdut alegerile pentru că oamenii simt acest lucru. Pe ei nu îi interesează nici scandalul, nici scuzele”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu, declaraţie vehementă pe tema dosarului generalilor SRI Coldea şi Dumbravă: „Dacă cineva fură în România sau comite infracţiuni nu poate fi anchetat?”

Acesta a participat, la Valea Doftanei, unde încep lucrările la drumul Valea Doftanei – Săcele. „Am înţeles de la constructor că o să înceapă din capete, astfel încât joncţiunea să fie undeva exact la limitele celor două judeţe, Braşov şi Prahova. (…) Constructorul se va încadra, sunt ferm convins, pentru că e o provocare şi pentru el, în aceşti trei ani, şi de obicei constructorii români îşi fac treaba foarte bine. Normal că are finanţare, fiindcă altfel nu s-ar fi încheiat şi licitaţia şi toate procedurile”, a spus, în acest context, premierul.

Şeful Guvernului a reiterat faptul că şi-ar dori să se ajungă spre 10% din PIB pentru investiţii. „Sunt foarte fericit că în aceste patru luni de început de an, cei mai mulţi bani din bugetul statului, 41 de miliarde, s-au dus numai în investiţii şi vă promit că acelaşi ritm va fi ţinut. Am prevăzut în buget 7% din PIB, aproximativ 100 de miliarde de lei pe investiţii. În acest ritm vom depăşi cu mult mai mult (…) De această dată, la un buget alocat de 7% din PIB, iarăşi, cel mai mare din istoria României, mi-aş dori mult să ajungem cât mai mult spre 10% din PIB”, a afirmat şeful Executivului.

Marcel Ciolacu, despre siguranţa naţională: „România este cât se poate de sigură. Rusia şi-ar dori să atace România, dar nu-şi permite”

Reabilitarea şi modernizarea DJ 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov se va realiza între kilometrul 37+620 şi kilometrul 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 kilometri, iar traseul se împarte în două tronsoane, unul pe raza judeţului Prahova, iar celălalt în judeţul Braşov.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Revoluţie în arbitrajul din SuperLiga! Regulile de la Cupa Mondială vor fi aplicate în campionat. Ce pregăteşte Vassaras
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Lista scumpirilor care intră în vigoare de azi. Vom plăti mai mult pentru amenzi, facturi la apă, carburanți și comenzi online
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?