Ana Baniciu, anunț în ultima lună de sarcină! „Plânsă toată. Așa fac eu când se termină…”

Ana Baniciu mai are foarte puțin timp până va naște, iar de 1 iunie, a împărtăștit cu fanii de pe Instagram sentimentele care o încearcă
Alina Costache
02 iun. 2024, 11:48
Ana Baniciu, anunț în ultima lună de sarcină!

Ana Baniciu, în vârstă de 31 de ani, se pregătește să devină mamă pentru prima oară. Vedeta se află în ultima lună de sarcină, iar ea și partenerul său, Edy Kovacs, urmează să se mute în noua lor casă. De ziua copilului, artista a împărtășit pe Instagram sentimenetele care o încearcă în această perioadă.

Ana Baniciu, mesaj emoționant pe Instagram

La fel ca de fiecare dată, cântăreața își ține la curent fanii cu activitățile pe care le are, dar și cu momentele prin care trece. Recent, de ziua copilului, artista a fost copleșită de emoții din cauza faptului că urmează să se mute din apartamentul care are o însemnătate enormă pentru ea.

„Eu azi, 1 iunie, plânsă toată. Așa fac eu când se termină un capitol… și ce capitol! Acum 6 ani, la 25 de ani, mă întorceam învingătoare din Asia Express și, cu toți banii strânși și ajutor din partea alor mei, mi-am cumpărat locul meu mult visat! În cei cinci ani de stat aici m-am maturizat enorm, mi-am făcut prieteni pe viață, prieteni alături de care numai eu știu câte petreceri de neuitat s-au derulat! Avem amintiri pe viață de aici… cu miile de discuții de la renumitul bar… barul de la bucătărie! Aici am povestit, am râs, am plâns și am proiectat viitorul”, a scris vedeta pe Instagram.

Citește și: Anunțul făcut de Ana Baniciu, la doar câteva săptămâni înainte să nască: „Am bagajul făcut, e o perioadă mai grea”

Totodată, artista a decis să le mărturisească fainilor și cum și-a cunoscut viitorul soț și cum l-a făcut să vină să stea în apartamentul ei.

„Să nu uit de cel mai important aspect… aici l-am cunoscut pe Edi și aici ne-am legat pe viață! L-am obligat, ce-i drept, să se mute el la mine pentru că, la momentul ăla, simțeam că nu mă pot reloca… Îmi dorisem prea mult cuibul ăsta! Ăsta este locul din care am plecat spre nunta noastră și spre multe alte provocări și proiecte frumoase la care am participat. Noaptea trecută, am stat cu ochii pe pereți și mi-am amintit câte amintiri superbe și câți oameni faini mi-au trecut pragul și evident că m-a apucat nostalgia pentru că începe un capitol cu totul nou”, a mai spus vedeta.

Citește și: Ana Baniciu a ales deja bona pentru bebelușul ei. Actrița nici nu a vrut să audă de părerea soțului: „Nu așa funcționează, eu aleg”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Neli Lucescu dezvăluie secretul mariajului cu Mircea Lucescu! Când s-au cunoscut cei doi și cum se înțeleg după mai bine de 50 de ani împreună
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Iubitul Rodicăi Stănoiu rupe tăcerea după decizia INML. Cine ar fi internat-o pe fosta ministră la Psihiatrie. Erau sau nu căsătoriți?
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Pensii tăiate pentru o mare categorie de români. Cine sunt cei vizați de proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”